70 de misiuni ale salvatorilor sălăjeni în weekend
În intervalul 23-25.08.2024, pompierii sălăjeni au fost prezenți la datorie pentru gestionarea celor 70 de solicitări primite din partea cetățenilor, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni derulate în sprijinul comunităților.
În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, acțiunile de asistență medicală însumează cel mai mare procent al misiunilor desfășurate de către colegii noștri. Astfel, echipajele SMURD au oferit ajutor în 53 de cazuri, care au constat în acordarea primului ajutor medical calificat și transportarea la spital a persoanelor cu traumatisme ori cu probleme medicale grave.
În acest sfârșit de săptămână, ponderea cea mai mare de incendii a fost reprezentată de intervenții la vegetația uscată. Pe parcursul sfârșitului de săptămână pompierii au acționat pentru stingerea a zece incendii izbucnite pe teritoriul județului Sălaj. Din totalul acestora, nouă intervenții au fost derulate pentru lichidarea incendiilor la vegetația uscată în județul Sălaj (orașul Jibou, localitățile Sutoru, Sânmihaiu Almașului, Sărmășag, Crișeni, Lemniu, Sici, Poarta Sălajului și Pustă Vale).
Opriți incendierea vegetației uscate!
Canicula și uscăciunea avansată favorizează extinderea cu repeziciune a flăcărilor !
! Facem apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să conștientizeze că un simplu incendiu de vegetație uscată se poate transforma într-un incendiu de proporții care afectează ecosistemul, poate genera pagube materiale majore, dar și pierderi de vieți omenești.
Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.
Sâmbătă seara, în jurul orei 22:00, prin apel la numărul de urgență 112, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Zalău pentru stingerea unui incendiu produs la apartamentul de la etajul doi a unui bloc de locuințe situat pe strada Victor Deleu.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Zalău cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și echipajul SMUD de terapie intensivă mobilă.
Ca măsură de siguranță, au fost evacuate șase persoane din trei apartamente situate la etajele superioare. Echipajul TIM a asistat o femeie de 59 ani care a suferit un atac de panică, însă aceasta a refuzat transportul la spital. Nici o altă persoană din imobil nu a necesitat îngrijiri medicale.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere mocnită și cu degajări mari de fum în interiorul apartamentului fiind afectată o suprafață de aproximativ 10mp. Incendiul a fost lichidat fără a se propaga și la alte apartamente din bloc.
Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică (un aparat electric lăsat nesupravegheat). Au ars piese de mobilier și mai multe bunuri din interiorul apartamentului.
De asemenea, în intervalul menționat anterior, echipajele operative au gestionat și alte de situații destinate protecției comunităților, au realizat misiuni de recunoaștere și informare preventivă.