Guvernul Ciucă a netezit din prima zi calea schimbării prefecților. Vezi cele două variante
Prima măsură a guvernului Ciucă, Ordonanța de Urgență privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.
Să poată toată lumea
Potrivit OUG 121/25 noiembrie 2021, poate fi numită în funcția de prefect, respectiv de subprefect o persoană care nu a absolvit programele de formare specializată, cu condiția ca în termen de maximum doi ani de la data emiterii actului de numire în funcție să absolve un astfel de program. Anterior, termenul fusese de un an.
”La articolul 251, alineatul (2,3) se modifică și va avea următorul cuprins: „(2,3) Prin excepție de la prevederile alin. (2,1) lit. f), poate fi numită în funcția de prefect, respectiv de subprefect o persoană care nu a absolvit programele de formare specializată, cu condiția ca în termen de maximum 2 ani de la data emiterii actului de numire în funcție să absolve un astfel de program”, OUG 121/25 noiembrie 2021.
Prefectul, stabilit în funcție de cine deține șefia CJ
Înainte de învestirea Guvernului, liderii PNL, PSD și UDMR de la Sălaj susțineau că nu s-a discutat oficial în cadrul noii coaliții și despre împărțirea funcțiilor de prefect și subprefect.
Neoficial, s-ar lua în calcul două variante. Prima ar fi aceea ca acolo unde social-democrații dețin președinția Consiliului Județean, liberalilor să le revină postul de prefect și invers. A doua variantă este totul pe dos, în sensul în care șefia Prefecturii să fie preluată de partidul care are deja conducerea CJ, variantă care s-ar putea aplica la nivelul județului Sălaj.
Cert e că UDMR Sălaj dorește să-și păstreze funcția de prefect, în schimb PSD și PNL râvnesc această funcție importantă la nivel județean. Un lucru e clar, că PSD, PNL și UDMR vor ocupa sub o formă sau alta cele trei funcții de conducere din Prefectura Sălaj.