Prima reacție a lui Dacian Cioloș după demisia din fruntea USR-PLUS

Fostul lider PLUS, Dacian Cioloș a demisionat din funcția de președinte al Partidului USR PLUS, după doar 4 luni de la Congres.

Sălăjeanul Dacian Cioloș a pierdut anul trecut și conducerea Grupului Renew Europe din Parlamentul European unde este eurodeputat.

În acest moment USR-PLUS este condus interimar de Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor.


„Am demisionat astăzi din funcția de președinte al USR, după ce viziunea mea de revitalizare a partidului a fost respinsă de colegii din Biroul Național. Reforma este dificilă și are multe piedici, uneori din cele mai neașteptate locuri. O spun cu tristețe, dar nu cu resemnare. Frâna evoluției și a transformării se petrece chiar în USR, singurul partid din România care are ca agendă clară și indubitabilă reformarea acestei țări. Eu cred cu tărie că, la bază, spiritul USR – așa cum a fost și spiritul PLUS – înseamnă deschidere către societate, căutarea competenței, politica pentru alții și nu pentru sine. De azi, voi continua să lupt ca simplu membru pentru aceste obiective.

Dragi prieteni,

Partidul trebuie să-și recunoască problemele și să-și depășească limitele, altfel nu va fi o forță politică în adevăratul sens al cuvântului. USR nu va mai inspira oamenii, nu se va regenera cu forțe proaspete cât timp rămâne un partid care privește mai mult intern, taie vasele comunicante cu societatea și se complace în autosuficiență și în ideea că „noi suntem cei mai deștepți”. Calea sigură spre irelevanță este ruperea de realitate. Or, asta se poate încă evita prin reconectarea cu cetățenii.

Știu că mulți dintre voi și-au pus speranțele de mai bine în USR. Suntem un partid departe de a fi perfect, cu mult zbucium intern și cu o energie care ar putea fi investită în cauze mai bune, dar, în ciuda greșelilor noastre, cei mai mulți cred că suntem sinceri și bine intenționați, ceea ce în politica din România rămâne în continuare o excepție de bun augur.

Avem nevoie să înțelegem că transformarea pe care ne-o dorim cu toții provoacă deziluzii și suferință uneori, dar fără dezamăgire și fără perseverență nu se poate obține succes în viață și este la fel de valabil și în politică.

Nu aș vrea să priviți zbaterile noastre ca pe un motiv de îndepărtare și mi-aș dori să înțelegeți că tocmai aceste zbateri sunt un semn al nevoii pe care o avem de fiecare dintre voi. Este imposibil să construiești un partid care să schimbe istoria unei țări dacă nu reușești să atragi alături de tine oameni care să creadă în cauza pe care o reprezinți. Suferința reflectată și în sondaje vine din faptul că perioada entuziasmului a luat sfârșit, iar acum suntem la etapa în care trebuie să construim pragmatic o forță politică menită să atragă tot mai mulți oameni dispuși să sacrifice energie și timp pentru România de mâine.

Le-am propus colegilor mei de partid o viziune sub forma unui proiect de președinte și am cerut un vot pe această viziune. Decizia de a demisiona vine din lipsa asumării împreună a acestei viziuni și cred că e necesar să avem cât mai multe gesturi de acest gen în politica din România. Să nu ne agățăm de scaune, să nu ne lipim de funcții și să nu ne împiedicăm în orgolii. Viața politică trebuie să fie vie și energică, cu schimbări și asumări. La nivel național, avem o viață politică în care de 30 de ani ne chinuim să schimbăm un lider cu altul, după ce descoperim că nu e ceea ce ne-a promis. Cred că e un model toxic, care a generat ideea că lupta pentru putere este un scop în sine și știu ce spun, pentru că am primit mii de zâmbete circumspecte ori de câte ori am spus că politica este despre ce faci, nu despre ce scaun ocupi. De aceea am ales să împing partidul și să-mi provoc colegii să se gândească la evoluție și reformă internă în loc să îmi conserv poziția de președinte.

Dacă va exista în partid înțelepciunea de a folosi această energie a membrilor pentru a recunoaște nevoia de evoluție internă și a o lăsa să se manifeste, mai e o șansă. Dacă această nevoie de evoluție va fi înăbușită de „business as usual”, oamenii vor merge în altă parte.

În ceea ce mă privește, voi încerca să-mi ajut colegii care au nevoie de energia mea, să îmi susțin opiniile și proiectele și să încerc să promovez principiile și valorile în care cred. Îmi doresc să am parte de susținerea voastră și cei care simt că pot să se implice politic să o facă. Urmează câțiva ani grei și complicați, în care populismul și extremismul vor fi pericole reale și cât se poate de palpabile, iar noi avem datoria să fim prezenți în lupta politică cu toată energia posibilă.

Vă mulțumesc tuturor pentru susținerea de-a lungul anilor și vă asigur că nimic din ceea ce v-am promis nu a fost uitat și că am aceeași misiune politică pe care mi-am asumat-o din primul moment: să muncesc și să lupt pentru o Românie mai bună”, transmite europarlamentarul sălăjean Dacian Cioloș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *