Lucian Bode, la şedinţa TNL: PNL este singurul partid de dreapta care ştie şi poate să bată PSD
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a participat duminică la ședința BPN al TNL unde a declarat că PNL este singurul partid de dreapta care poate bate PSD. Apreciază în aceeași postare și rolul tinerilor liberali în cele două campanii din acest an.
„Tinerii liberali joacă un rol foarte important în cele două campanii din acest an și ne bazăm pe ei.
Am avut o discuție foarte constructivă cu aceștia în ședința lor de Birou Politic Național, în care le-am transmis că PNL este singurul partid de dreapta care știe și poate să bată PSD.Este nevoie de toți pentru a ne atinge obiectivele electorale ale acestui an: câștigarea alegerilor prezidențiale și o guvernare cu PNL și după 2024.”, a spus acesta.
Mai spune despre tinerii liberali faptul că sunt cei mai buni ambasadori ai liberalismului, și își propune să răspândească mesajul liberalilor cât mai mult în rândul noii generații, pentru a le stârni interesul. De asemenea, este de părere că implicarea tinerilor în politică este un lucru bun pentru societate.
„Cuvintele de ordine pentru următoarele 4 luni sunt: disciplină, rigoare și inițiativă! Asta așteptăm de la toată suflarea liberală, într-un an în care miza politică este uriașă.Tinerii liberali sunt cei mai buni ambasadori ai liberalismului în rândul tinerei generații.Provocarea cea mai mare în perioada următoare va fi să ducă mesajul liberal cât mai aproape de generația lor și să insufle celor de vârsta lor încredere și interes. Viitorul se construiește prin implicare și oameni dedicați binelui comun.I-am încurajat să fie creativi și cu inițiativă, să creeze emoție și să aibă încredere în ei.
Implicarea tinerilor în politică este un lucru foarte bun pentru societate. Ei vor fi viitoarea generație de oameni politici cărora le predăm ștafeta și care trebuie să înțeleagă că a fi în serviciul public este o mare responsabilitate.”, a mai afirmat Lucian Bode.