ISU Sălaj: Misiunile din weekend ale salvatorilor sălăjeni

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari din cadrul I.S.U. Sălaj au desfășurat 68 de misiuni și intervenții, astfel:

  • echipajele SMURD au răspuns la 54 de solicitări, privind acordarea primului ajutor medical calificat și transportarea la spital a persoanelor cu traumatisme sau cu probleme medicale grave;
  • salvatorii au acționat pentru stingerea a 7 incendii izbucnite pe teritoriul județului nostru. Din totalul acestora, 5 intervenții au fost derulate pentru lichidarea incendiilor de vegetație, în urma cărora au fost afectate aproximativ 5 hectare de vegetație uscată, mărăciniș și litieră de pădure. În noaptea de sâmbătă spre duminică, pompierii au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 2 incendii produse la anexe gospodărești. Din fericire, în ambele cazuri nu au fost implicate persoane sau animale, fiind înregistrate doar pagube materiale. În urma incendiilor, în localitatea Răstolț, a fost afectată în totalitate anexa și au ars bunurile depozitate în aceasta și circa 10 mc de material lemnos, iar în localitatea Sighetu Silvaniei un saivan de animale a fost mistuit de flăcări;
  • activități de recunoaștere în teren și informare preventivă;
  • alte misiuni care au constat în diferite intervenții realizate în sprijinul comunității.

             ATENȚIE! Facem un apel la vigilență și la responsabilizare prin respectarea recomandărilor care să contribuie la siguranța comunităților. 

            NU IGIENIZAȚI TERENURILE PRIN INCENDIERE! ARDEREA MIRIŞTILOR ŞI A RESTURILOR VEGETALE ESTE INTERZISĂ!

În continuare, salvatorii sălăjeni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical calificat persoanelor aflate în dificultate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *