Scandal într-o familie din Fildu de Mijloc. Poliția a emis ordin de protecție

La data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 20.00, o femeie de 39 de ani, din localitatea Morlaca, județul Cluj, ar fi fost agresată fizic de către concubinul acesteia, un bărbat de 36 de ani, în timp ce se aflau în locuința comună din localitatea Fildu de Mijloc.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au constatat că, pe fondul unui conflict spontan și în urma unor discuții în contradictoriu, concubinul femeii ar fi agresat-o fizic pe aceasta, provocându-i o leziune la nivelul brațului stâng, leziune ce a necesitat acordare de îngrijiri medicale.

Astfel, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat că în cauză există un risc iminent, fiind emis, pe numele bărbatului, un ordin de protecție provizoriu.

Polițiștii au întocmit în cauză un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, cercetările în cauză fiind continuate sub supravegherea unității de parchet competente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *