Măsuri dispuse de DSVSA Sălaj pentru protejarea efectivelor împotriva variolei ovinelor și caprinelor

Evoluția variolei ovinelor și caprinelor în UE

Variola ovinelor și caprinelor este întâlnită în Africa, Asia, Orientul Mijlociu, India, Grecia și, mai nou, în Bulgaria, unde s-a raportat, recent prezența unor focare.

La data de 21.08.2024, serviciile veterinare din Grecia au notificat Comisia Europeană cu privire la confirmarea variolei ovine și caprine la 4 exploatații din Evros, regiunea Macedonia de Est și Tracia, fiind implementate măsurile de control prevăzute în Regulamentul delegate (UE) 687 / 2020 și în Planul Național de Contingență nr. 1747 / 386028 / 2023, iar la data de 04.09.2024 s-a confirmat în Bulgaria, Straldzha, regiunea Yambol.

Date generale

Variolele sunt boli infectocontagioase produse de unele virusuri epiteliotrope din fam. Poxviridae (genurile Ortho-, Capri-, Sui- si Avipoxvirus), care afectează numeroase specii de animale şi omul şi se caracterizează prin evoluţie acută si febrilă, urmată de erupţie exantematoasă sau/şi enantematoasă stadială, care diferă ca localizare, aspect şi gravitate, de la o specie de animale, la alta.

Răspândire şi importanţă: dintre variolele animalelor, variola ovină, caprină si aviară sunt cele mai grave şi, în decursul timpului, au produs cele mai importante pierderi economice, prin mortalitate şi morbiditate, în toată lumea, iar variola umană a fost una dintre cele mai temute boli epidemice ale umanităţii.

În ceea ce priveste variola umană, se consideră că aceasta este prima boală infecţioasă a omului care a putut fi eradicată de pe mapamond (1977), ca urmare a măsurilor sistematice şi susţinute întreprinse în toată lumea, cu sprijinul O.M.S. şi a altor organisme internaţionale.

În ferme, pierderile economice sunt reprezentate de o producție mai redusă de lapte, precum și de o calitate mai scăzută a lânii. De asemenea, această boală poate determina restricții în comerț și o reducere a reproducției în fermele cu regim intensiv, oprind, astfel, introducerea de noi rase provenite din zone în care variola la oi și la capre este mai frecvent întâlnită.

Conform studiilor, variola la ovine și caprine nu se transmite la oameni.

Transmitere

Variola la ovine și caprine se transmite, în general, pe cale respiratorie. Animalele inhalează virusul odată cu praful de cruste, însă este contagios și transcutanat, prin intermediul insectelor. O mare cantitate de virus este prezentă în secrețiile conjuctivale și nazale, piele și salivă. Totodată, virusul poate fi detectat și în lapte, urină, fecale și spermă.

Animalele infectate pot transmite boala cel mai ușor în prima săptămână în care a apărut primul set de simptome, dar s-a demonstrat că o parte din efectiv au continuat să elimine cantități mai reduse de virus în secrețiile nazale, conjunctivale și orale pentru 1-2 luni. Oile și caprele nu pot deveni transmițători cronici al bolii.

La începutul unei epizootii, boala apare numai la câteva animale, care parcurg în decurs de aproximativ o lună toate fazele de evoluţie ale bolii, până în faza de decrustizare, când elimină în mediul ambiant, odată cu crustele, o mare cantitate de virus, cu care se vor infecta alte oi care, în faza finală a erupţiei vor elimina şi ele o nouă cantitate de virus, cu care se va infecta o nouă serie de oi, până când, în răstimp de 4-6 luni vor face variolă, pe rând, toate animalele din turmă.

Perioada de incubație

Poate diferi, însă, în general, este de 1-2 săptămâni. S-a constatat că primele simptome apar mai repede la animalele care au fost infectate de la insecte decât prin aerosoli.

Simptome

Variola se manifestă similar la ovine și caprine, cu simptome care includ, de obicei, febră (40-42 ⁰C) în primele zile de la instalarea bolii), noduli limfatici măriți, secreții nazale și oculare și leziuni la nivelul pielii, mucoaselor și organelor interne, scădere în greutate, pierderea apetitului, pierdere în greutate. Unele animale bolnave pot dezvolta leziuni multiple și pot avea simptome severe, însă altele, doar unele ușoare sau deloc.

Leziunile cutanate sunt cel mai important indiciu care arată prezența variolei la ovine și caprine. Inițial, la ovine/caprine apar mici pete roșii pe piele (macule) care se transformă în papule și, apoi, în vezicule. Aceste leziuni se pot dezvolta ulterior în pustule și cruste. Leziunile cutanate apar de obicei în regiunile cu piele subțire: pe cap (în special în jurul botului, nasului și urechilor, pleoapelor), abdomen, picioare, organele genitale. De asemenea, tind să fie mai frecvente și vizibile în zonele cu lână/păr mai puțin, cum ar fi axilele, botul, pleoapele, urechile, glandele mamare și zona inghinală, dar în mai multe cazuri severe, acestea pot acoperi întregul corp. La animalele cu lână deasă, leziunile pot fi mai ușor de găsit la palpare decât printr-o inspecție vizuală. Unele animale pot avea doar câteva leziuni, adesea în jurul urechilor sau cozii. Leziunile cutanate încep de obicei ca macule eritematoase și se dezvoltă în papule dure de 0,5-1,5 cm. Centrele papulelor devin cenușii albicioase și necrotice și sunt înconjurate de o zonă de hiperemie. În cele din urmă, se dezvoltă cruste închise la culoare, dure, bine delimitate – pustule. Veziculele pot fi văzute în timpul etapei intermediare, dar sunt mai puțin frecvente. Literatura mai veche descrie, de asemenea, o formă nodulară a variolei la oi și capre cu noduli care se extind prin toată grosimea pielii. Acești noduli devin în cele din urmă necrozați și slăbiți, lăsând o cicatrice fără păr.

Leziunile mucoasei se pot dezvolta în diferite locuri, inclusiv gură, ochi, anus, vagin și prepuț. Aceste leziuni tind să se ulcereze sau să devină necrotice. Leziunile orale și nazale pot provoca inapetență, rinită și salivație excesivă cu scurgeri care, în cele din urmă, devin mucopurulente. Papulele pe pleoape și leziunile oculare pot duce la blefarită și conjunctivită.

Alte semne variază, în funcție de organele interne afectate, dar pot include apatie, precum și tuse și dispnee (leziuni care afectează plămânii), diaree (leziuni în tractul intestinal). De asemenea, s-au înregistrat și avorturi spontane la oi și la capre.

Mortaliatea variază între 5 – 60%, iar animalele pot muri în orice stadiu al bolii, ocazional chiar înainte de apariţia leziunilor externe. Animalele care trec peste boală se recuperează în ritmuri diferite și vindecarea poate fi lentă în cazurile severe. Leziunile cutanate pot lua câteva săptămâni pentru a se vindeca și pot lăsa cicatrici permanente. Complicațiile pot include atacuri de muște și infecții secundare cu bacterii, inclusiv pneumonie.

Prevenire și tratament

La variola ovinelor și caprinelor nu există un tratament specific și nici nu ar fi necesar în formele obișnuite de boală. În cazul unor forme eruptive grave, se recomandă tratamente generale cu antibiotice și administrare locală a antisepticelor care poate reduce infecțiile secundare.

Dacă s-a constatat prezența virusului în efectiv, animalele infectate se izolează și se tratează local cu unguente cu antibiotice sau antiseptice, pentru a accelera vindecarea în zonele mamare. Tocmai din cauza leziunilor la uger, se evită mulsul, iar acest lucru poate duce la apariția mamitelor, prin retenție lactată. Animalele infectate se izolează de efectiv până când au trecut 45 de zile de la dispariția simptomelor.

Adăposturile, așternuturile, aparatele de muls, spațiile de furajare și adăpare, precum și celelalte spații și echipamente care au contact cu animalele se dezinfectează intensiv.

În ţările cu variolă caprină endemică se practică si imunoprofilaxia cu vaccinuri inactivate sau preparate din tulpini vii, modificate, care pot fi aplicate atât preventiv, în efective indemne, cât şi de necesitate, la animalele sănătoase din focare de boală, imunitatea acestora instalându-se numai după două săptămâni.

În focarele de boală, în afară de imunoprofilaxie, se aplică si măsurile antiepizootice generale obișnuite: izolarea și tratamentul animalelor bolnave, igiena spaţiilor de cazare, mulsul regulat, dezinfecţii şi dezinsecţii. De asemenea, este importantă și debarasarea corespunzătoare de carcasele infectate – arderea sau îngroparea sunt des folosite. Înainte de distrugerea carcasei, este indicată aplicarea de insecticide pentru a reduce șansele de transmitere prin intermediul insectelor. După apariția bolii în efectiv, se așteaptă o perioadă mai lungă până la introducerea de noi animale, pentru a preveni transmiterea virusului din zone care nu pot fi dezinfectate, cum ar fi pășunile.

Ca măsuri de prevenție, crescătorii de ovine și caprine ar trebui să țină cont de următoarele reguli:

• Igienizarea și dezinfectarea regulată a adăposturilor, spațiilor de adăpat, așternuturilor, aparatelor de muls etc;
• Carantinarea animalelor noi înainte de introducerea în efectiv, precum și examinarea lor fizică;
• Verificarea regulată a animalelor, pentru eventualele semne ale bolii;
• Evitarea achiziționării de animale din zonele în care se întâlnește frecvent variola ovinelor și caprinelor, precum și din regiunile în care s-au raportat recent focare.

DSVSA Sălaj recomandă crescătorilor de ovine și caprine din județ:

• – să aplice măsuri stricte de biosecuritate în ferme, inclusiv controlul accesului persoanelor și vehiculelor:
• – să notifice imediat medicul veterinar în cazul în care observă semne clinice suspecte la ovine și caprine (erupții cutanate, febră, stare generală proastă);
• – să respecte toate recomandările și măsurile dispuse de autoritățile veterinare.