Mediul public, privat şi academic vor colabora pentru dezvoltarea sectorului IT în Zalău

Prin Hotărârea Consiliului local, nr. 276, Municipiul Zalău a aderat la Asociația „CLUJ IT”, în calitate de membru catalizator. Astfel, activitatea clusterului IT Cluj va fi extinsă și în Municipiul Zalău.
Clusterul reprezintă o formă de asociere între personae juridice, care presupune cooperarea între întreprinderi mici și mijlocii/antreprenori, pe de o parte, universități, instituții și autorități publice, pe de altă parte. Clusterul este o forță spre sectorul de inovativitate și are drept scop stimularea activității de inovare, prin promovarea interacțiunii susținute între membrii săi și prin contribuția efectivă la cercetare, dezvoltare, inovare, transferul tehnologic, networking și diseminarea de informații între membri.
În calitate de membru catalizator al Asociației, Municipiul Zalău ar putea obține, printre altele, următoarele beneficii:
• acces extins la bazele de date si alte resurse informaţionale deţinute de Asociaţie, respectiv la studii, informaţii şi consultaţii de specialitate, precum: consultanţă în management, realizarea de studii de piaţă şi marketing, consultanţă în dezvoltarea pieţelor, creşterea productivităţii, dezvoltarea produselor, implementarea de sisteme de management (pregătirea procedurilor şi politicilor, certificarea şi organizarea de audituri), promovarea vânzărilor, stimularea şi facilitarea transferului tehnologic, asistenţă în obţinerea de fonduri pentru dezvoltare, promovarea parteneriatelor şi creşterea bazei de clienţi şi furnizori;
• participarea la şedinţele Adunării Generale a Asociaţiei, punerea în discuţie şi dezbaterea problemelor care interesează domeniul sau bunul mers al Asociaţiei;
• serviciile oferite de Asociaţie contra cost, prioritar şi/sau în condiţii mai
favorabile decât membrii de alte categorii, respectiv decât terţii nemembri ai Asociaţiei.
Cluj IT Cluster este o asociaţie de tip cluster inovativ, înfiinţată în octombrie 2012, care numără în prezent peste 100 de membri: peste 80 de companii IT cu mii de angajaţi şi o cifră de afaceri cumulată de peste 150 de milioane de euro, universităţi şi institute de cercetare şi organizaţii catalizator. Iniţiativă a mediului de afaceri, clusterul urmăreşte creşterea competitivităţii sectorului IT și a vizibilităţii industriei de IT româneşti, precum şi poziţionarea României ca un hub digital inovator, cu impact regional şi internaţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *