Absenteismul şcolar în atenţia poliţiştilor sălăjeni
Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Nuşfalău desfăşoară permanent activităţi pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar. 16 elevi care absentau de la orele de curs au fost depistaţi de poliţişti.
În ultima perioadă, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Nuşfalău, împreună cadre didactice, au desfăşurat două acţiuni, în localităţile Boghiş şi Valcău de Jos, pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar.
În urma controalelor efectuate, 16 elevi care absentau de la orele de curs au fost identificaţi la domiciliu.
Poliţiştii au aplicat, în toate cazurile, sancţiuni contravenţionale, conform Legii 1/2011 privind Legea educaţiei naţionale.
Principalul risc implicat de lipsa de la şcoală a elevului îl reprezintă activităţile pe care acesta le face când absentează de la ore. Pericolul îl reprezintă şi faptul că absenteismul poate conduce la abandon şcolar, fapt ce afectează viitorul elevului.
Părinţii trebuie să le explice copiilor că şcoala reprezintă o valoare în dezvoltarea lor personală şi socială.
De asemenea, părinţii sunt cei care trebuie să cunoască ce preocupări au copii lor, să le cunoască anturajul, să participe la şedinţele cu părinţii şi să aibă o legătură strânsă cu cadrele didactice.
Astfel de activităţi se vor desfăşura pe parcursul întregului an şcolar de către poliţişti, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu.