Accident mortal: O cisternă cu motorină și un autocar s-au ciocnit lângă Lechința
Un accident în care au fost implicate o cisternă cu motorină şi un autocar s-a produs, joi după-amiază, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Autorităţile au activat Planul roşu de intervenţie, potrivit Someșeanul.ro
Treisprezece persoane au fost rănite, din care două sunt în stare gravă.
Drumul Județean 151, între localitățile Chiraleș și Lechința este blocat ca urmare a unui accident care a avut loc în urmă cu puțin timp. Coliziunea a avut loc între un autobuz condus de un bărbat de 35 de ani, din Lechința și o cisternă la volanul căreia se afla un bărbat de 47 de ani, din județul Sălaj. La fața locului intervin mai multe echipaje din cadrul Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Bistrița și Secție 3 Poliție Rurală Lechința”, a tranmis IPJ Bistrița-Năsăud.
„Accident rutier între o cisternă (afirmativ motorină) şi un autocar de persoane, între localităţile Lechinţa şi Chiraleş”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.
În urma accidentului, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.
„Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale la față locului. Pompierii salvatori intervin cu 3 autospeciale de stingere, 1 descarcerare, 2 ambulanțe SMURD, 2 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță și 1 unitate de Terapie Intensivă Mobilă. Misiunea este în dinamică”, au transmis reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.
Potrivit IGSU, pompierii salvatori intervin cu 3 autospeciale de stingere, 1 descarcarare, 2 ambulante SMURD, 2 ambulante ale Serviciului Judeţean de Ambulanta şi 1 unitate de terapie intensiva mobila.
Potrivit ISU Bistriţa-Năsăud, în urma accidentului au rezultat 13 victime, din care 2 în stare gravă, iar 11 cu leziuni minore. Potrivit sursei citate, în acest moment, se fac manevrele de resuscitare şi se acordă îngrijiri medicale la faţa locului.
ACTUALIZARE:
În autocar se aflau 12 muncitori de la COMELF Bistrița. Pentru două persoane s-au efectuat manevre de resuscitare, însă una dintre ele a fost declarată decedată.
Sursa foto Someșeanul.ro