Ambulanțier din Sălaj, eroul unui accident petrecut în Beclean: I-am repornit inima!

Un grav accident de circulație a avut loc aseară, la Beclean. O femeie se află în stare critică în spital, după ce motocicleta pe care se afla a fost izbită de o mașină. ”Am ajutat-o să respire, i-am făcut masaj cardiac și i-am repornit inima. Sângele îi curgea de peste tot” a povestit Roxana, cadru medical din Sălaj, care a intervenit la accident în timp ce se întorcea acasă din concediu.

”Am fost în concediu, la Maramureș, apoi pe la Măgura Ilvei, Colibița. Și ne întorceam spre casă când a avut loc accidentul la Beclean. NU am văzut impactul, dar am și oprit imediat după ce a avut loc” a povestit, pentru Bistrițeanul.ro, Roxana P.

A lucrat la Spitalul Județean din Sălaj, iar acum lucrează la SAJ Sălaj. A fugit într-un suflet la victima care zăcea pe asfalt.

”Era întinsă pe jos și primul gând a fost să văd de unde sângerează. Era de peste tot: urechi, nas, gură. Cred că nu i-a fost casca prinsă bine, pentru că în urma impactului, casca i-a sărit din cap și contactul cu asfaltul a fost fără casca de protecție. În schimb, costumul, a protejat-o. că am început să o dezbrac ca să îmi dau seama de unde sângerează, ca să o pot ajuta” a explicat Roxana.

A așezat-o într-o poziție în care să poată respira, dar apoi a fost nevoie să-i facă masaj cardiac.

”Nu m-a ajutat nimeni. Decât soțul. Am strigat la cineva să sune rapid la 112. La un moment dat mi-am dat seama că nu mai are cord. Așa că am început să îi fac masaj. Și-a revenit și am ținut-o să poată să respire, până când a venit echipajul de ambulanță și cel SMURD. Pe când i-am administrat și oxigen, a fost urcată în echipaj având culoarea normală. Că avea mâinile deja vinete. Dar când am predat-o echipajului și a fost transportată spre spital avea puls și respirație.A pierdut cam doi litri de sânge și impactul cu asfalttul a fost puternic, și fără cască. De aceea eu cred că nu i-a fost prinsă bine casca, pentru că i-a zburat înainte de impact” a povestit Roxana P.

Motociclista a fost transportată de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă la UPU Bistrița. Starea acesteia este în continuare gravă.

”Pacienta de 35 ani, adusă la Spitalul Județean de Urgență Bistrita in urma accidentului de motocicleta, este internată la Secția ATI, in stare critică, cu traumatisme craniocerebral si craniofacial severe, contuzie pulmonară, Insuficiență respiratorie acută, fiind ventilata mecanic” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătoarea de cuvânt a SJUB, Camelia Strungari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *