Aproape 14 metri cubi de materiale lemnos, confiscați de polițiștii sălăjeni

La data de 7 februarie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică au inventariat volumul de cherestea rășionoase transportat de către un operator economic din județul Cluj, care avea punctul de descărcare în localitatea Hereclean, rezultând faptul că acesta transporta 43,40 metri cubi de material lemnos, iar pe documentele de însoțire erau înregistrați 34,10 metri cubi de cherestea rășinoase.

Astfel, polițiștii au dispus confiscarea celor 9,3 metri cubi de material lemnos, iar transportatorul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 6.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

În aceeași zi, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au depistat în trafic un bărbat din județul Maramureș, care transporta, cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semi-remorcă, 29,80 metri cubi de material lemnos din speciile carpen, cer și gorun, iar în avizele de însoțire erau înregistrați doar 25,20 metri cubi de material lemnos.

Ca urmare, a fost dispusă măsura confiscării fizice a celor 4,6 metri cubi de material lemnos, iar transportatorul a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 4.000 de lei.

Polițiștii Biroului Pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol desfășoară permanent activități, în vederea prevenirii și combaterii tăierilor ilegale de arbori, precum şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *