Asociația Tinerilor Sălăjeni sprijină educația, egalitatea de șanse și militează pentru reducerea abandonului școlar!

„Educația este cea mai puternică armă care poate schimba lumea” spunea Nelson Mandela.

Asociația Tinerilor Sălăjeni în colaborare cu Asociația Jurnal de Bine-Voluntar, au adus azi, bucurie și zâmbete celor 56 de copii de la Centrul Multifuncțional Jibou, care au primit rechizite și ghiozdane. Aceștia au mărturisit reprezentanților asociațiilor că așteaptă cu nerăbdare începerea noului an școlar, reîntâlnirea cu dascălii și cu colegii. Acțiunea este menită de a sprijinii și încuraja ca acești copii să își continue studiile.

Asociația Tinerilor Sălăjeni are în reprezent 120 de membri din tot județul, este coordonată de președintele Iulia Costina de profesie avocat și este o organizație de tineret, care urmărește dezvoltarea comunității sălăjene prin implicarea tinerilor în activități civice, cultural-educative și de promovare a turismului local.

Președintele asociației din Sălaj, Iulia Costina ne-a declarat că: „Mă bucur că împreună cu colegii de la Asociația Jurnal de Bine-Voluntar am putut să venim în sprijinul celor 56 de copii de la Centrul Multifuncțional Jibou. Zâmbetele și entuziasmul lor ne determină să ne continuăm misiunea! Le dorim pe această cale mult succes în noul an școlar, mult curaj în multiplele provocări la care școala îi supune și le reamintim că educația este baza formării lor ca adulți!”.

Pașcu Luana, președintele asociației clujene, ne-a declarat că: „Proiectul din acest an a avut un scop bine definit, sa pregătim copiii de școala ! Pentru al 2 lea an consecutiv, copiii din centrul multifuncțional de la Jibou, au fost în vizorul nostru. Ne pasă de ei, și le știm mereu evoluția. Colaborez cu directoarea centrului , doamna Viorica Dragan și cu doamna avocat Iulia Costina. Genul acesta de proiecte aduce extrem de mulți oameni împreună. Oameni care de cele mai multe ori rămân alături de noi. Este cel mai frumos sentiment pe care l am experimentat … să creștem împreună. Ne am propus să susținem dreptul la educație, la egalitate, să empatizăm și sa iubim necondiționat. Jurnal de bine- voluntar, Alături de oameni Cluj, și Asociația Tinerilor Sălăjeni, au fost cei care au ținut steagul sus și ne-au ajutat încă o dată sa punem multă dragoste în ghiozdane. Jos pălăria!”, semnat, Luana! – un voluntar din Jurnal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *