Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

La data de 19 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Nușfalău au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 52 de ani, din comuna Nușfalău, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de _încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

În fapt, la data de 19 iunie a.c., în jurul orei 17.20, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Nușfalău au fost sesizați prin apel unic de urgență 112, de către o femeie de 62 de ani, din comuna Nușfalău, cu privire la faptul că, soțul său provoacă scandal.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că, în timp ce se afla pe un drum public din apropierea locuinței femeii, ar fi intrat în contact direct cu aceasta, adresându-i cuvinte și expresii jignitoare.

Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit că, față de bărbatul de 52 de ani, era emis un ordin de protecție de către Judecătoria Șimleu Silvaniei, prin care acesta era obligat să păstreze o distanță de minim 50 de metri față de soția sa.

Acesta a fost condus și predat reprezentanților Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Maramureș, urmând a fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *