Ceartă între europarlamentarii PNL-PSD și Reper din cauza modificărilor aduse PNRR

Europarlamentarii Reper acuză PNL și PSD că „vând viitorul României”, prin ștergerea din PNRR a condiționării unor reforme. În schimb, PSD îi acuză pe cei de la Reper, partidul fondat de Dacian Cioloș după plecarea din USR, că „acționează împotriva intereselor esențiale ale românilor.”

„Pentru România, nevoia de reformă nu e un moft. Reformele de care România are nevoie – și sunt amânate de mulți ani – nu sunt puse în PNRR ca să ne încurce, ci să ajute statul român să evolueze pentru a servi cetățenii cât mai cinstit, eficient și corect. Reformele puse în PNRR au fost gândite ca să avem certitudinea că banii investiți prin acest plan de redresare ne duc spre prosperitate, spre modernizare a statului, a relației cu antreprenoriatul, altfel vor ajunge, la fel ca alte miliarde din fonduri europene, cheltuite degeaba”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.

„PSD și PNL și-au dat mâna ieri în Parlamentul European și „au reușit” să șteargă condiționarea alocării banilor din PNRR pe angajamentele de îndeplinire a reformelor naționale asumate. Prin acest gest, partidele de la guvernare vând din nou viitorul României și al românilor pentru un câștig pe termen scurt, care este iluzoriu. Reformele înseamnă pensii distribuite echitabil, digitalizarea statului, un sistem de educație și altul de sănătate care să folosească banii eficient, o justiție independentă și mai eficientă pentru cetățean și mediul economic”, a continuat el.

Pe de altă parte, social-democratul Dan Nica i-a acuzat pe europarlamentarii din USR că „acționează cu premeditare și consecvență împotriva intereselor esențiale ale României și ale românilor”.

„Am reușit, împreună cu Victor Negrescu, să obținem sprijinul Grupului S&D și al altor familii politice din Parlamentul European pentru a avea condiții de acordare a fondurilor UE adaptate contextului războiului din imediata noastră vecinătate, crizei energetice și riscului crizei alimentare globale. Asta e vestea bună pentru români: datorită amendamentului nostru la Regulamentul RepowerEU, aceste fonduri pot ajunge mai repede, acolo unde e mai multă nevoie de ele. Flexibilizarea și adecvarea la realitatea atât de presantă nu înseamnă câtuși de puțin evitarea reformelor – cum susține, fără temei, Ramona Strugariu. Aici e vestea rea pentru ea și colegii ei de partid: încercarea lor de a capitaliza electoral, cu orice preț, chiar și acela al sabotării propriei țări, nu mai ține nici la Bruxelles, nici la București”, a spus Dan Nica.

Liderul europarlamentarilor PSD a adăugat că toți reprezentanții României ar trebui să susțină, la votul din plen, programat peste două săptămâni, modificarea regulamentului UE ce va permite accesarea rapidă și eficientă a fondurilor europene de către statele membre afectate de consecințele războiului și de criza prețurilor la energie.

„A vota împotriva acestui amendament – așa cum au făcut, în comisia de specialitate, membrii Renew, instigați de europarlamentarii Reper – înseamnă a-i condamna pe români la dificultăți majore, în perioada imediat următoare, care se anunță extrem de complicată”, a punctat Dan Nica.

După o vizită de 2 zile la Bruxelles, premierul Nicolae Ciucă a spus că o renegociere a Planului Național de Redresare și Reziliență ar însemna pierdere de timp și de resurse, dar că vor fi înlocuite punctual proiecte care nu au șanse să fie terminate la timp. El a precizat că plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii ar urma să poată fi înlocuit cu „indicatori de disciplină fiscală, având la bază studiul Băncii Mondiale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *