Cercetați penal pentru braconaj cinegetic

 

Joi, 1 decembrie a.c., la ora 21.18, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au fost sesizați în urma unui apel primit prin S.N.U.A.U. 112 de la un paznic de vânătoare, că persoane necunoscute comit acte de braconaj pe un fond de vânătoare din Șamșud.

În urma activităților desfășurate, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiștii Secției nr.1 Poliție Rurală Zalău au identificat doi bărbați de 61 și 35 de ani, ambii din comuna Coșeiu, județul Sălaj.

Polițiștii de la arme îl bănuiesc pe bărbatul de 61 de ani că ar fi împușcat trei exemplare de căprior, pe care le-a transportat ulterior cu autoturismul bărbatului de 35 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul de 61 de ani, cu toate că este vânător autorizat, nu deținea autorizație de vânătoare legal eliberată.

Cele trei exemplare de căprior au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de braconaj cinegetic și complicitate la infracțiunea de braconaj cinegetic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *