Cetățenii din satul Vârșolț revoltați pe Electrica pentru că i-a lăsat în beznă

UPDATE: Situația a fost remediață în jurul orei 21.00. Oamenii ne-au transmis însă că nu sunt siguri cât timp de acum înainte vor avea curent electric.


O situație neplăcută dar des întâlnită este pana de curent. Societatea Electrica anunță aceste situații neplăcute, iar de multe ori lucrările de întreținere sunt programate cu mult timp în urmă, tocmai pentru a diminua disconfortul cetățenilor.

Însă astăzi la Vârșolț putem vorbi deschis de incompetență sau lipsă de profesionalism.

Cetățenii ne-au sesizat despre faptul că o avarie a întrerupt curentul electric în satul Vârșolț de la ora 11.00, dimineața. Toate bune și frumoase.

Cetățenii s-au conformat și au sperat că până la lăsarea serii, având în vedere și frigul de afară, problema o să fie rezolvată. Dar nu a fost.

În această seară, oamenii au sunat disperați la Electrica pentru a cere remedierea problemei. Au venit echipaj după echipaj, dar nici una nu a reușit să facă nimic.

Oamenii au ieșit în stradă și au cerut ultimului echipaj de intervenție să facă ceva, pentru că e noapte, e frig, iar fără curent apa din boiler nu se încălzește. Multe familii au copii mici, care trebuie spălați pentru că mâine merg fie la școală, fie la grădiniță.

Nimici nu i-a înduplecat pe cei de la Electrica să rezolve problema.

Localitatea Vârșolț este obligată în noaptea asta să îndure frigul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *