Claudiu Băican rămâne arestat preventiv. Cosmin Potoacă stă în arest la domiciliu

Judecătorii Tribunalului Sălaj au prelungit mandatele de arest preventiv pentru inculpații Claudiu Băican și Potoacă Cosmin, care sunt cercetați într-un dosar penal instrumentat de către procurorii DIICOT Sălaj. 

Inculpatul Claudiu Băican rămâne arestat preventiv pentru încă 30 de zile, fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate în formă continuată (10 acte materiale).

Inculpatul Potoacă Cosmin rămâne și el arestat la domiciliu pentru încă 30 de zile, fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive în formă continuată (18 acte materiale) şi punere în circulație de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate în formă continuată (2 acte materiale).

Chiar dacă ambii inculpați au contestat hotătârile date de Tribunalul Sălaj, magistrații clujeni de la Curtea de Apel Cluj au respins ca nefondate cele două contestații.


Tribunalul Sălaj începe judecata lui Băican și Potoacă

Magistrații sălăjeni au stabilit deja primul termen de judecată în dosarul penal 1217/84/2022 având ca obiect falsificarea de monede (art.310 NCP), combaterea produselor etnobotanice. Primul termen de judecată stabilit este pe 3 noiembrie când cei doi inculpați Băican Claudiu și Potoacă Cosmin vor fi aduși în fața instanței de judecată.


Băican și Potoacă riscă ani grei de pușcărie

Falsificarea de monedă cu valoare circulatorie se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Combaterea produselor etnobotanice, pedepse între 2-7 ani închisoare.


Amintimla data de 11 iunie 2022, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sălaj, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Sălaj, la locuința unei persoane (nr. Potoacă Cosmin Marius) bănuite de efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, punere în circulație de valori falsificate și înșelăciune. Persoana bănuită (nr. Potoacă Cosmin Marius) a fost arestată preventiv, pentru 30 de zile.

Din cercetări a reieșit că, începând cu toamna anului 2021 şi până în prezent, persoana bănuită (nr. Potoacă Cosmin Marius) ar fi deținut și comercializat substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, sub formă de cristale albe sau praf, consumatorilor din județul Sălaj, prețul variind în funcție de cantitatea tranzacționată.

De asemenea, în lunile ianuarie și februarie 2022 acesta (nr. Potoacă Cosmin Marius) ar fi achiziționat, prin intermediul unui site dedicat comerțului on-line, mai multe telefoane mobile, prezentându-se sub o identitate falsă și indicând o adresă care nu îi aparținea, din municipiul Cluj Napoca, în vederea expedierii produselor. Telefoanele mobile au fost achitate cu sume cuprinse între 900 și 5.500 euro, compuse din bancnote cu cupiura de 50 de euro.

În urma cercetărilor efectuate, a reieșit că bancnotele de 50 de euro folosite pentru achitarea produselor erau false, făcând parte din clasa de tipuri de fals denumită generic „Grupul Napoli”, datorită provenienței acestora din zona Napoli- Italia.

În această modalitate, ar fi fost prejudiciate 10 persoane, bănuitul punând în circulație 7.200 de euro, compuși din bancnote contrafăcute, din cupiura de 50 de euro.

În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării, substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.

La data de 12 iunie 2022, persoana bănuită (nr. Potoacă Cosmin Marius) a fost reținută. Ulterior, a fost arestată preventiv, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.


Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *