Copil din Șimleu lovit de mașină, transportat cu elicopterul SMURD la Oradea

 

Sâmbătă, 27 mai a.c., în jurul orei 12.58, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj prin S.N.U.A.U. 112 că, pe drumul comunal 96, pe raza localității sălăjene Pusta, s-a produs un accident rutier, în cadrul căruia un biciclist a fost lovit de un autovehicul.

Polițiștii din Șimleu Silvaniei s-au deplasat cu operativitate la fața locului, constatând că, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, un minor localnic de 8 ani, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe un drum de acces spre pășunea localității Pusta, a pătruns pe drumul comunal 96, fără să se asigure și fără să acorde prioritate de trecere vehiculelor, moment în care a fost lovit frontal de un autoturism, condus regulamentar pe direcția Pustă-Șimleu Silvaniei, de un bărbat de 55 de ani, din Pusta.

În urma accidentului rutier, minorul a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat cu elicopterul SMURD la spital în Oradea.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *