Deputatul Liviu Balint prezent la Zilele Satelor Recea Mare și Recea Mică
Deputatul Liviu Ioan Balint a răspuns prezent invitației venite din partea primarului Comunei Vârșolț, Breda Lajos, a preotului paroh al Bisericii Ortodoxe din Recea Mare, cât și din partea cetățenilor, și a participat duminică la manifestările organizate cu ocazia Fii Satelor Recea Mare și Recea Mică.
Programul a început cu slujba de la biserică, urmată de depunerea de jerbe de flori la monumentul eroilor, după care Primăria Vârșolț a pregătit un spectacol folcloric cu artiști renumiți, printre care și sălăjeanca Sava Negrean-Brudascu care a veselit sutele de spectatori.
Deputatul Liviu Balint a fost prezent în mijlocul credincioșilor încă de la primele ore ale dimineții și a participat la slujba de la biserică, apoi a urmat omagirea eroilor căzuți pe câmpurile de luptă în Primul și al Doilea Război Mondial aparținând celor două sate.
În cadrul manifestării deputatul Liviu Balint a depus o jerbă de flori la monumentul eroilor, edificiu ridicat în chiar în fața frumoasei biserici din Recea Mare.
Amintim faptul că deputatul Liviu Balint este și ctitor al frumoasei biserici.
„Mulțumesc domnului primar, preotului paroh și întregii comunități din cele două sate Recea Mare și Recea Mică pentru invitație și pentru frumoasa primire. A fost o bucurie să particip la evenimentele prilejuite de sărbătoarea fiilor celor două sate și să reîntâlneasc prieteni, oameni harnici și gospodari. Transmit tuturor multă sănătate și fericire. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace pe eroii căzuți pe câmpurile de luptă!”, transmite deputatul Liviu Balint.