Deputatul PNL Sălaj, Lucian BODE, mesaj de Ziua Europei
Celebrăm 9 mai, Ziua Europei, cu gândul la o Europă mai bună pentru noi toți.
Europa trebuie să rămână spațiul valorilor europene care au consacrat această construcție: libertatea, democrația, drepturile omului, egalitatea și solidaritatea.Europa a fost reunificată în jurul acestor valori care au făcut-o mai puternică.Să păstrăm această moștenire și să o apărăm. Maturitatea și înțelepciunea liderilor fondatori ai Uniunii Europene să fie inspirație pentru aceste timpuri în care conflictele și regula pumnului de fier, nu pot înlocui pacea și unitatea.Punțile dintre oameni trebuie restabilite. Ele au fost rupte și au fragilizat această construcție. Vom rezista șocurilor destabilizatoare dacă fiecare dintre noi, fiecare țară, fiecare națiune va pune umărul cu seriozitate si sinceritate la consolidarea proiectului european în beneficiul cetățenilor.România este angajată pe acest drum european. Nu putem lăsa să fie deturnată spre alte direcții care o duc spre izolaționism și o aruncă în haos.
La mulți ani, România europeană!La mulți ani, Europa!
Nicolae-Lucian BODE,
Deputatul PNL Sălaj,
Președintel Comisia pentru transporturi din Camera Deputaților
























