Doi șoferi depistați pe Poliție pozitiv cu aparatul DrugTest

Polițiștii Biroului Rutier au depistat, în ultimele 12 ore, doi conducători auto, care circulau cu autoturismele prin municipiu, deși de aflau sub influenţa drogurilor. Testarea cu aparatul DrugTest a indicat un rezultat pozitiv la THC, cocaină, MDMA, metamfetamină și BZP.

Vineri duoă-amiază, în jurul 17.00, poliţiştii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism, care circula pe bulevardul Mihai Viteazul. La volanul mașinii se afla un tânăr de 24 de ani, din municipiul Zalău. Testarea cu aparatul DrugTest a indicat un rezultat pozitiv la THC şi MDMA.

La activitate, polițiștii au fost sprijiniți de colegii lor de la Biroul de Ordine Publică.

În noaptea de vineri spre sâmbătă (19/20 noiembrie a.c.), la ora 0,28, polițiștii Biroului Rutier au depistat un tânăr de 21 de ani, din comuna Ip, care circula cu autoturismul pe strada Movileștilor. La testarea cu DrugTest-ul a rezultat o valoare pozitivă la cocaină, BZP, metamfetamină și MDMA.

De asemenea, pe locul din dreapta față se alfa un zălăuan de 24 de ani. La efectuarea controlului corporal, asupra acestuia a fost găsit un plic transparent în care se afla substanță de culoare albă.

Ambii conducători auto au fost conduși la spital, pentru recoltare de probe biologice, în vederea determinării cantităţii de substanțe psihoactive din organism.

În cazul celor doi șoferi, polițiștii au întocmit doare penale și continuă cercetările pentru infracțiunea de conducere a pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Totodată, în cazul pasagerului, cercetările continuă pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Siguranța traficului rutier rămâne în continuare o prioritate pentru polițiști. Acţiunile de acest gen, menite să-i conştientizeze şi să-i determine pe toţi paricipanţii la trafic să respecte cu stricteţe legislaţia rutieră, vor fi continuate de polițiști și în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *