Doi tineri cercetați de Poliţie pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sălaj au documentat activitatea infracțională a doi tineri de 16, respectiv 19 ani, din municipiul Zalău, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În fapt, la data de 27 septembrie 2024, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că, în cursul lunii septembrie 2024, persoane necunoscute ar fi escaladat gardul unei societăți comerciale din municipiul Zalău, iar după pătrunderea în curtea societății, ar fi forțat ușa de acces în imobil, de unde ar fi sustras mai multe articole vestimentare și de mobilier, prejudiciul cauzat ridicându-se la peste 2.000 de lei.

Ulterior, la data de 30 septembrie 2024, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că, în perioada 27 – 30 septembrie, persoane necunoscute ar fi pătruns în curtea unei alte societăți comerciale din municipiul Zalău, de unde ar fi sustras un tomberon din plastic, cauzând un prejudiciu de aproximativ 200 de lei.

La aceeași dată, polițiștii au fost sesizați de către un alt bărbat, în calitate de reprezentat al unei societăți comerciale din municipiul Zalău, cu privire la faptul că, persoane necunoscute, ar fi pătruns în curtea societății, de unde, prin efracție, ar fi sustras doi acumulatori de pe un autocamion, fiind cauzat un prejudiciu de peste 1900 de lei.

În urma activităților investigative desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, s-a reușit identificarea persoanelor care ar fi comis cele trei fapte.

Totodată, activitățile desfășurate au condus la recuperarea a peste 70% din prejudiciu.


_Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție._

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *