Doi tineri din Lupoaia, cercetați de Poliție pentru furt calificat

Joi, 14 noiembrie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Hida au identificat și cercetat un tânăr de 22 de ani și o tânără de 17 ani, ambii din localitatea Lupoaia, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, în seara zilei de 27 octombrie a.c., cei doi ar fi sustras lucernă de pe un teren din extravilanul localității Prodănești, aparținând unui bărbat de 41 de ani, cauzându-i acestuia un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.000 de lei.

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Hida continuă cercetările în cauză, în vederea documentării întregii activități infracționale a celor doi tineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *