DOSAR PENAL PENTRU NEELIMINAREA ECOLOGICĂ A FREONULUI
La data de 27 septembrie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sălaj au întocmit un dosar penal pentru o infracțiune privind protecția mediului.
Polițiștii de la arme au efectuat un control la o societate comercială, din comuna Nușfalău, constatând că administratorul acesteia nu a luat măsurile necesare în vederea eliminării ecologice a freonului din sistemul de climatizare de la două autoturisme, aflate în diferite stadii de dezmembrare în curtea societății.
De asemenea, societatea nu deținea o instalație omologată de recuperare a freonului și nici nu avea contract încheiat cu vreo unitate economică care prestează astfel de servicii.
În cauză a fost intocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de Poluarea prin evacuarea în atmosferă sau pe sol a unor deșeuri ori substanțe periculoase, faptă prevăzută de O.U.G 195/2005, privind protecția mediului.