E.On vine cu o ofertă de preț la gaze de 2,3 ori mai mare decât prețul actual

M

Și E.On , al doilea mare furnizor de gaze naturale pentru populație, trimite în aceste zile o nouă ofertă de preț celor care nu au trecut în piața concurențială și cărora le expiră contractele. Prețul va fi de 2,3 ori mai mare decât cel plătit acum, dar factura va crește mai puțin, pentru că prețul este plafonat până în aprilie 2023.

La fel ca Engie, și E.On își notifică clienții cărora le expiră perioada contractuală de un an că, începând cu data de 1 iulie 2022, prețul de facturare al gazelor naturale va fi de 0,55 lei/kWh, fără TVA (mai exact 0,548 lei), și de 0,65 lei/kWh, cu TVA inclusă.

Notificarea, de fapt un act adițional la contractul de furnizare, este trimisă clienților, destul de mulți de altfel, care nu au schimbat nimic de la momentul liberalizării pieței de gaze, și sunt acum pe planul tarifar denumit Standard Gas. Ei plătesc acum un preț destul avantajos la gaze, prin comparație cu alte oferte: 0,235 lei/kWh fără TVA, iar după 1 iulie, prețul lor va fi de 2,3 ori mai mare, dacă ar fi să comparăm viitorul preț cu cel plătit acum.

Totuși, creșterea efectiva a facturii plătite nu va fi la acest nivel. Scumpirea nu va fi atât de mare dacă oamenii vor rămâne la E.On pe acest plan tarifar, pentru că prețul gazelor este plafonat prin lege, însă doar până la 31 martie 2023. Prețul final plafonat pentru populație este de 0,31 lei/kWh, cu toate taxele incluse. Așadar, socotind prețul cu TVA plătit acum de acești clienți E.On și comparat cu cât va fi la 1 iulie, scumpirea va fi de doar 11 %. Plafonarea este însă valabilă până la 31 martie 2023. După această dată, în lipsa altor viitoare prevederi, clienții vor plăti acest preț, 0,55 lei/kwh fără TVA, sau 0,65 lei/kWh, TVA inclusă

Modificare foarte importantă: prețul nu mai este fix

Spre deosebire de celălalt mare furnizor, E.On își anunță clienții de pe acest plan tarifar că de la 1 iulie vor avea parte de noul “preț variabil de furnizare al gazelor naturale ce poate fi actualizat conform evoluției pieței”. Clienții vor primi notificarea de majorare a prețului, dacă va fi cazul, cu 30 de zile înainte și, dacă nu o vor accepta, pot denunța contractul, fără vreun cost.

Nu este neapărat o surpriză. E.On are de mai multă vreme, aproape exclusiv, doar prețuri variabile în ofertele concurențiale de furnizare a gazelor naturale. Este adevărat însă că prețurile din aceste oferte sunt ceva mai bune decât cele ale concurenților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *