Elevii cu rezultate bune din comună, premiați cu tablete de primarul Alexandru Bercean
Primăria Comunei Meseșenii de Jos, condusă de primarul Alexandru Bercean, împreună cu compania InstalRos, sprijină elevii cu rezultate excepționale la învățătură, motiv pentru care ieri, 25 august, au fost premiați cu tablete electronice doi dintre cei mai buni elevi.
Daria Meleg, elevă în clasa a VI-a la Școala Gimnazială nr. 1 Aghireș a fost aleasă și în anul școlar 2019-202 șefa clasei, datorită calităților pe care le etalează cu modestie, dar și a rezultatelor obținute la învățătură.
Cu o energie debordantă și cu optimism a participat la olimpiadele organizate la nivelul școlii : limba și literatura română, matematică, geografie.
La concursul Formidabilii, destinat iubitorilor de limbă engleză a obținut locul 1. Fiind o tradiție participarea la Proiectul „Petale-n vând”, Daria și-a demonstrat abilitățile și a mobilizat colegii pentru a participa la Târgul de Crăciun cu produse deosebite, suma obținută fiind donată copiilor aflați în nevoi.
Pe parcursul anului școlar, Daria a dovedit interes pentru activitățile extrașcolare participând la proiecte precum: „Țara mea-i un colț de rai” (1 Decembrie) și „Dor de Eminescu” (15 ianuarie). Prin rezultatele obținute la învățătură, modestie și responsabilitate, Daria a devenit un model pentru colegii ei.
Provocarea domnului primar Bercean Alexandru de a oferi o tabletă elevului cu cea mai mare medie a fost primită cu interes și plăcere de către toți elevii, fapt pentru care îi mulțumim.
Țârle Andrada, elevă în clasa a V-a la Școala Gimnazială Meseșenii de Sus s-a remarcat prin sârguința depusă la învățătură, devenind un lider. A participat la concursuri realizând desene deosebite. Fiind serioasă și harnică a devenit lider de echipă în proiectele educaționale realizate pe parcursul anului școlar. Faptul că provine dintr-o familie cu posibilități modeste nu a împiedicat-o să își dorească să cunoască mai mult, să se implice în activități, dovedint seriozitate și competență. Andrada a conștientizat că educația este o șansă de a realiza mai multe în viață și este hotărâtă ca în fiecare an să obțină rezultate școlare deosebite.