Episcopul Sălajului, PS Petroniu, prezent la Jibou în a doua zi de Crăciun
Duminică, 26 decembrie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Jibou, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.
La slujba religioasă au participat primarul orașului Jibou, ing. Dan Ghiurco și deputatul PNL, Liviu-Ioan Balint.
În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Miluani, din Protopopiatul Zalău, pe diaconul Florin Luca.
La final, Preacucernicul Părinte paroh Dorin Moldovan a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou a fost ridicată între anii 1930-1936, la construcția acesteia participând membrii tuturor cultelor din oraș. Acest lăcaș de cult a fost resfințit în anul 1965, de Preasfințitul Părinte Valerian, iar mai apoi, în anul 2004, după repictarea bisericii, de Preasfințitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului.
Trebuie menționat faptul că începând cu anul 2016, parohia a demarat proiectul de ridicare a unui centru catehetic pentru tineri și copii, construit pe un teren aflat în vecinătatea lăcașului de cult, dorindu-se ca, în cadrul acestui centru, copiii din orașul Jibou să poată desfășura diferite activități potrivite vârstei, prin intermediul cărora să-și dezvolte dragostea față de Hristos, față de aproapele și față de Biserică.
Prima atestare documentară a orașului Jibou datează din anul 1205. Un rol important în evoluția Jiboului a avut-o familia Wesselényi, care a ridicat aici un castel încă din anul 1584, din care în zilele noastre se mai păstrează doar urmele fundației. Clădirea actualului castel, în stil baroc, a început în anul 1778 și a durat mai bine de 30 de ani.
De asemenea, în Jibou funcționează una dintre cele mai frumoase și interesante Grădini Botanice din România. Aceasta este situată pe fostul domeniu al nobililor maghiari Wesselényi și a luat ființă în anul 1968, la inițiativa priceputului profesor Vasile Fati.