Eurodeputatul Daniel Buda întâlnire cu ministrul Agriculturii din Finlanda

Eurodeputatul PNL&EPP, Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei AGRI, a avut marți, 29 aprilie, la Valencia, în cadrul Congresului PPE, o întâlnire cu doamna Sari Essayah, Ministrul Agriculturii și Silviculturii din Finlanda.

Principalul subiect pe ordinea de zi a fost dosarul privind transportul animalelor vii, dosar care este gestionat de europarlamentarul Buda, în calitate de raportor.

„M-am bucurat să descopăr că împărtășim aceeași viziune: în Consiliu și în Parlament vom lupta împreună pentru a apăra fermierii și pentru a evita impunerea unor sarcini suplimentare asupra lor.
Am discutat, de asemenea, despre problema urșilor, o provocare comună atât pentru România, cât și pentru Finlanda.

Nu în ultimul rând, am abordat tema acordului Mercosur și viitorul agriculturii europene. Am subliniat faptul că Europa are nevoie de mai multi bani în agricultură și că securitatea alimentară a Uniunii Europene nu poate fi negociată”,a transmis europarlamentarul PNL&EPP, Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei AGRI.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *