Eurodeputatul Daniel Buda participă la reuniunea informală a miniștrilor agriculturii din UE, de la Varșovia
În calitate de prim-vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, europarlamentarul sălăjean Daniel BUDA, participă începând în perioada 15-18 iunie la reuniunea informală a miniștrilor agriculturii din Uniunea Europeană, care are loc la Varșovia, sub auspiciile președinției poloneze a Consiliului AGRIFISH.
Alături de comisarul european pentru agricultură, Christophe Hansen, și de miniștrii de resort din statele membre, eurodeputatul Daniel BUDA va discuta teme esențiale pentru viitorul agriculturii europene.
Pe agenda discuțiilor se află subiecte esențiale pentru viitorul agriculturii europene: orientările viitoarei Politici Agricole Comune post-2027, nevoile reale ale fermierilor și imperativele privind schimbul generațional în mediul rural.
Totodată întâlnirea de la Varșovia are și o dimensiune simbolică – marchează încheierea președinției poloneze a Consiliului.

În marja Consiliului informal al miniștrilor agriculturii din Uniunea Europeană, europarlamentarul Daniel BUDA a vizitat Institutul de Cercetare pentru Horticultură – Skierniewice. Un centru de referință în Europa Centrală pentru inovație agricolă.
Vizita a inclus prezentarea unor proiecte avansate în domeniul biotehnologiilor, dezvoltarea de soiuri hortiviticole adaptate la schimbările climatice, precum și tehnologii moderne pentru combaterea dăunătorilor și îmbunătățirea calității producției.
Agricultura viitorului nu se face fără știință, iar fermierii europeni merită să aibă acces la cele mai bune inovații.

La Varșovia, în cadrul reuniunii informale a miniștrilor agriculturii din UE, prima sesiune de lucru a fost dedicată unei teme esențiale: reînnoirea generațională ca fundament pentru modernizarea agriculturii.
Realitatea este clară: peste 40% dintre fermierii europeni au peste 65 de ani. Fără o nouă generație în agricultură, riscăm să pierdem nu doar competitivitatea sectorului, ci însăși securitatea alimentară a Europei.
Politicile noastre trebuie să fie ancorate în viitor. Tinerii au nevoie de acces la teren, capital, formare și sprijin. Dar, mai ales, au nevoie de încredere.

În marja reuniunii informale a miniștrilor agriculturii din Uniunea Europeană, eurparlamentarul Daniel Buda a avut azi, 17 iunie, o întâlnire cu delegația din Cipru, pentru a discuta un subiect esențial: transportul animalelor vii în interiorul Uniunii Europene.
Am subliniat necesitatea unui cadru european clar, fără a pune în pericol viabilitatea economică a fermierilor și exportatorilor.
Cipru, la fel ca România, consideră vital continuarea transportului animalelor vii pe mare!
























