Europarlamentarul Daniel Buda (PNL/PPE), mesaj din Parlamentul European: Green Deal frământă sectorul agricol. UE trebuie să garanteze durabilitatea fermierilor!
Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, prezent în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, a reiterat din plenul Legislativului rolul UE în garantarea durabilității fermierilor în contextul noilor obiective climatice, astfel încât aceștia să poată rezista pe piață. Deputatul european a intervenit în hemiciclul european în cadrul dezbaterii pe marginea Strategiei „De la fermă la consumator”.
„Această strategie își propune să pună bazele unui sistem alimentar durabil, dar în același timp trebuie să ducă la creșterea veniturilor agricultorilor și consolidarea competitivității fermierilor europeni. În intervenția pe care am avut-o în cadrul plenarei, am subliniat faptul că fermierii au rezerve cu privire la supravietuirea pe piață având în vedere țintele impuse în atingerea obiectivelor climatice. Astfel, de la nivel european, trebuie să ne asigurăm de faptul că în orice condiții, fermierii își vor păstra durabilitatea și mai departe, vor putea produce alimente de calitate și la preturi accesibile pentru consumator”, a informat Daniel Buda.
Europarlamentarul Daniel Buda a tras un semnal în Parlamentul European și a subliniat cât de afectați sunt majoritatea fermierilor de lipsa de informație cu privire la schimbările aduse de această strategie: „Un fermier care a părăsit domeniul IT acum 10 ani pentru a face agricultură, spunea săptămâna trecută următoarele: Am decis oprirea modernizării și dezvoltării fermei mele deoarece nu știu la ce să mă aștept din partea celor care trăiesc în bula lor la Bruxelles și ne vom duce viața de zi cu zi mai departe, așa cum putem”.
Potrivit europarlamentarului, Green Deal și Farm to Fork reprezintă un concept care frământă sectorul agricol pe bună dreptate.
De asemenea, fermierii se întreabă daca vor reuși să supravietuiască țintelor impuse în atingerea obiectivelor climatice, importante și ele, fără discuție.
„Este necesar ca noi, să transmitem astăzi un mesaj clar: că suntem responsabili și că ne vom asigura de faptul că în orice condiții, fermierii își vor păstra durabilitatea și mai departe, vor putea produce alimente de calitate și subliniez aici, la preturi accesibile pentru consumator”, a mai adăugat acesta.
În finalul intervenției sale, europarlamentarul Daniel Buda a transmis că „orice eșec în această direcție ne va face dependenți de importurile de alimente, de slabă calitate din țările terțe, iar schimbările climatice vor continua să ne afecteze viața de zi cu zi. În acest context, solicit în mod expres, efectuarea unor studii de impact, înaintea luării oricăror decizii în ce privește sectorul agricol.”