Fabrică clandestină de țigarete, descoperită de polițiștii sălăjeni
La sfârșitul lunii decembrie 2021, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Satu Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județele Satu Mare, Sălaj, Suceava și Dolj, într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă asimilată.
De asemenea, în aceeași zi, în municipiul Zalău, polițiștii au prins în flagrant delict doi bărbați, unul de 45 de ani, din județul Satu Mare și cel de-al doilea, de 59 de ani, din județul Sălaj, având asupra lor aproximativ 100.000 de țigarete.
Astfel, în urma activităților, au fost descoperite și ridicate 1.000.000 de fire țigarete, o mașină de fabricat țigarete, o mașină de înfoliat, o mașină de împachetat țigarete, 372 kg. de tutun și 7.000 de tuburi de țigarete.
Față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul acestei zile, să fie prezentați instanței de judecată, pentru luarea unei măsuri preventive.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La acțiune au participat polițiști din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice din județele Sălaj, Suceava și Dolj.