FC Farul, echipa lui Vlad Morar termină turul pe primul loc în clasament

Rapid şi Farul Constanţa, primele două clasate în Superliga de fotbal, au terminat la egalitate, 1-1 (0-1), vineri seara, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Bucureşti, în ultima etapă a turului.

Liderul a deschis scorul, prin Denis Alibec (20), lansat pe contraatac de Constantin Grameni. Rapid a egalat după pauză, prin căpitanul Cristian Săpunaru (53), cu capul, din şase metri, în urma unei lovituri libere executate de Alexandru Ioniţă II.

Echipa antrenată de Adrian Mutu a început în forţă şi a avut o bară în min. 2, la mingea trimisă cu capul de Antonio Sefer portarul Marian Aioani respingând în stâlpul din stânga sa. Ioniţă a fost aproape de gol în min. 31, dar şutul său de la 10 metri a fost deviat în corner.

Farul a fost mai bună pe finalul primei reprize, ratând două ocazii mari de a-şi dubla avantajul. Mai întâi, Louis Munteanu a şutat puţin pe lângă ţintă de la 18 metri (40), după care Alibec a tras din partea stângă, dar portarul Horaţiu Moldovan a respins (45).

Rapid a dominat clar repriza secundă, începând cu o ocazie irosită de Ioniţă, care a şutat peste poartă de la 10 metri (49).

Imediat după egalare, Alibec a fost aproape de a-şi aduce echipa din nou în avantaj, dar şutul său cu efect a ocolit poarta (55).

Rapid a mai avut o bară, prin Alexandru Albu (68), cu un voleu de la 16 metri. Ioniţă nu a ajuns la centrarea lui Junior Morais în faţa porţii (70), iar în min. 78 apărarea oaspeţilor a fost în corzi, dar a scăpat cu bine în cele din urmă: Luckassen a luftat de la 8 metri, apoi Sefer a şutat în blocaj, mingea i-a revenit şi a şutat pe lângă poartă. Onea a tras şi el periculos de la 18 metri, puţin peste transversală (84).

Rapid a reuşit să marcheze ceea ce părea golul victorie (87), prin belgianul Xian Emmers, dar golul a fost anulat pentru un henţ comis de Albu anterior, după ce Istvan Kovacs a consultat imaginile video.

Farul încheie astfel turul cu un avans de cinci puncte faţă de următoarea clasată, Rapid.

Rapid are o singură victorie (deplasare) în ultimele patru meciuri de campionat, două egaluri acasă şi un eşec în deplasare.

Farul venea după cinci victorii consecutive în Superligă, ultimele trei fără gol primit.

FC Rapid Bucureşti – FC Farul Constanţa 1-1 (0-1), Stadion Rapid-Giuleşti – Bucureşti
Au marcat:
 Cristian Săpunaru (53), respectiv Denis Alibec (20).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Mihai Marius Marica (Bistriţa); al patrulea oficial: Bogdan Dumitrache (Bucureşti)
Arbitru video: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitru asistent video: Vasile Marinescu (Bucureşti)
Observatori: Cristian Nica (Ploieşti) – CCA, Viorel Anghelinei (Galaţi) – LPF

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *