FOTO&VIDEO| Spectacol de zile mare făcut de Sava Negrean Brudașcu la Ziua Comunei Cristolț

Recunoscută la nivel național pentru cântecele sale, Sava Negrean Brudașcu a fost prezentă duminică, 20 august, pe scena Căminului Cultural din localitatea Cristolț, unde a avut loc Ziua Comunei, ediția a 26-a.

Sala de spectacol a fost arhiplină, cristolțenii fiind încântați de frumosul concert susținut timp de aproximativ două ore de inegalabila Sava Negrean Brudașcu.


Primăria comunei Cristolț a organizat duminică, 20 august, a 26-a ediție a tradiționalului eveniment ”Ziua Comunei Cristolț”. 

La eveniment au participat președintele PSD Sălaj, Ionel Ciunt, secretarul general PSD Sălaj, Dan Ghiurco, deputatul PSD Florian Neaga și președintele TSD Sălaj, Vlad Pașcalău.


Cetățenii comunei s-au adunat în număr mare în curtea căminului cultural, unde s-au bucurat de muzică, dar și de mâncăruri tradiționale.

Momentul mult așteptat a fost programul artistic, atunci când pe scenă a urcat perla muzicii populare Sava Negrean Brudașcu.

Prestația interpretei a fost la cote înalte, iar primarul Ioan Cheșeli a răsplătit-o cu un superb buchet de flori. Publicul a primit-o cu ropote de aplauze și bis-uri, dar și cu o horă din balconul căminului.

Seara s-a încheiat cu discotecă în aer liber pentru tineri.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *