HC Zalău a înregistrat o nouă înfrângere în deplasarea de la Buzău

Echipa condusă de Gheorghe Tadici, HC Zalău a pierdut meciul jucat duminică în deplasare cu Gloria Buzău, scor final 23 – 16.

Finalul a fost unul decisiv, deși HC Zalău a avut momente în care a jucat de la egal la egal. În ultimul sfert din timpul regulamentar, HC Zalău nu a reușit să marcheze, iar Gloria Buzău a reușit să se desprindă și a obținut victoria.

Gloria Buzău a deschis scorul, dar Zalăul a marcat de două ori consecutiv, preluând conducerea. La pauză scorul arăta 12 – 9 pentru gazde, dar HC Zalău a continuat să spere și la un moment dat s-a apropiat la un gol distanță 15-14. Totul s-a decis în ultimele 15 minute, care au fost de neînțeles. Gloria Buzău a marcat la foc automat și a câștigat jocul cu 23 -16.

Cu această înfrângere, HC Zalău se afundă la coada clasamentului pe locul 12 din 14, loc de retrogradare. În etapa următoare HC Zalău primește vizita echipei Rapid București, ocupanta locului 2, din nou un meci foarte greu pentru echipa lui Tadici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *