HC Zalău rămâne în Liga Florilor. Tadici a scos teancul de bani în meciul cu Ploiești

Echipa condusă de Gheorghe Tadici a reușit să se salveze de la retrogradare și a participat în acest weekend la barajul pentru menținerea în Liga Națională de Handbal Feminin.  Turneul de baraj s-a disputat pe terenul celor de la Dacia Mioveni.


În primul joc disputat vineri, 2 iunie, HC Zalău a bătut la scor echipa Activ Prahova Ploiești – scor final 34 – 26.

Tadici a scos teancul de bani și a făcut plata la marginea terenului

Scene desprinse din anii 90, cu Gheorghe Tadici protagonist, au avut loc în timpul meciului HC Zalău – Activ Prahova-Ploiești din barajul pentru menținerea/promovarea în Liga Florilor. Tehnicianul a scos teancul cu bani și a făcut plata chiar la marginea terenului.

HC Zalău s-a impus fără mari emoții, scor 34-26, în fața formației prahovene, dar meciul va rămâne în amintire pentru scenele oferite de Gheorghe Tadici. Acesta a fost surprins în timp ce scotea un teanc cu bani dintr-un plic și îl plătea pe un oficial îmbrăcat „la patru ace”, care avea asupra sa un caiet și un pix.
Cum în acest baraj nu există gazde, costurile aferente organizării meciului trebuie să fie suportate de ambele combatante. Banii împărțiți ca în vremurile demult apuse erau, potrivit gsp.ro, pentru plata baremului către cei doi arbitri (3.000 de lei fiecare), observatorul de joc ( 2.000 lei), precum și oficialii de la masa de arbitraj, adică scorer și cronometror (câte 150 lei).

Al doilea joc a avut loc sâmbătă, când echipa lui Tadici a întâlnit CSM Deva. HC Zalău a câștigat jocul fără emoții și și-a asigurat încă un sezon în Liga Florilor (scor final 27-18).

Ultimul joc care se va disputa astăzi între HC Zalău și Dacia Mioveni nu mai are nicio miză, deoarece ambele echipe rămân în Liga Florilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *