Inflația în 2022 | Analist: „Este posibil să se apropie de 10%”
Inflaţia va rămâne la un nivel ridicat şi în 2022, după ce în ultima parte a anului 2021 a urcat la peste 8%, maximul din ultimii 10 ani, spun economiștii consultați de Europa Liberă.
La nivel european, inflația din zona euro a atins un nou record în ianuarie, de 5,1%, asta după ce în decembrie 2021 era de 5,0%, potrivit Eurostat. Chiar dacă nu a aderat încă la euro, România va fi și ea afectată de inflația de la nivel european.
„Inflația de 5,1% din zona euro din ianuarie este enorm de mult având în vedere că își propun să o țină undeva sub 2%, așa cum e ținta Băncii Centrale Europene. Și pentru România, perspectiva este a unei inflații care va continua să crescă ușor. În cel mai bun caz, la noi, inflația va rămâne constantă în următoarele 6 luni”, a spus analistul economic Dragoș Cabat.
„În următoarele 6 luni este posibil să vedem o inflație care să ajungă chiar și către 10%. Asta pentru că acum avem efectul de la valurile doi și trei al pandemiei. În plus, după creșterea prețurilor la energie, urmează creșterea prețurilor la alimente și va urma în continuare creșterea prețurilor la celelalte produse, care nu sunt de bază”, explică Dragoș Cabat.
Acesta arată că perspectiva ieșirii din pandemie produce o creștere economică prea rapidă, ceea ce duce la revenirea prea rapidă la nivelurile de creștere de dinainte de criza de sănătate.
Inflația României, tot timpul mai mare decât cea din UE
Dragoș Cabat spune că deși Guvernul ia unele măsuri pentru limitarea creșterii prețurilor la energie, chiar și în cazul acesta prețurile la produsele de bază vor continua să crească.
„Prețurile la energie au crescut în principal atunci când s-a decis o accelerarea a trecerii la energie verde. Multe țări nu erau pregătite pentru lucrul acesta, iar ceea ce s-a văzut imediat a fost că nevoia de energie este mai mare decât capacitatea de producție. Se va scumpi energia din surse poluante, mai ales că se introduc în mod agresiv aceste certificate verzi. Iar energia verde nu poate încă să suplinească renunțarea la energiile convenționale”, a mai explicat Dragoș Cabat.
În aceste condiții, România nu are cum să aibă o inflație mai mică decât la nivel european.
„Istoric, România a avut întotdeauna o inflație cu câteva procente peste inflația medie din zona euro. De altfel, aceasta a fost și una din dificultățile cu care ne-am confruntat și pentru care nu am aderat la zona euro. Situația nu e neobișnuită și nici nu văd vreo schimbare pe parcursul acestui an”, adaugă economistul Aurelian Dochia.
El arată că, atâta vreme cât Banca Centrală Europeană ezită să ia niște măsuri ferme pentru a combate presiunea inflaționistă, lucrurile nu se vor schimba.
„Evident că în România multe lucruri depind de ce se întâmplă la nivel mondial. Riscurile sunt în momentul de față către o inflație ridicată tot bazată pe producția energiei care este afectată inclusiv de tensiuni și conflicte geo-politice. Pe de altă parte, problemele în lanțurile de aprovizionare continuă să pună presiune pe prețuri”, a spus Aurelian Dochia, care consideră că lucrurile nu se vor îmbunătăți în prima parte a anului.
De altfel, prognoza Băncii Naționale a României de la finalul anului trecut era că rata anuală a inflaţiei va avea o tendință crescătoare până spre mijlocul anului 2022. Pentru luna iunie 2022, BNR proiectează o rată a inflației de 8,6%.
Potrivit unui grafic publicat de BNR, inflaţia ar urma să scadă abia în trimestrul III din 2023 la 3,3%.