INTERVIU Cristian Terheș, europarlamentar PNȚCD: „În America a crescut cu peste 80% vânzarea de arme și muniție către civili”

Reporter: Ne-am uitat puțin pe televiziuni: nici nu știm care-s mai tari în America acum: jafurile sau protestele?
Cristian Terheș: În SUA are loc în prezent o insurecție paramilitară neo-marxistă, care este finanțată, antrenată și coordonată de entități supranaționale ce vor să distrugă ordinea constituțională și ideea de stat național- în care domnește legea și ordinea și unde drepturile si libertățile fiecărei persoane sunt garantate. Asemenea instaurării comunismului în România, oricine este împotriva aberațiilor susținute de această elită neo-marxistă este catalogat și etichetat ca dușman de clasă, rasist, homofob și pus la „stâlpul infamiei”.

„De zeci de ani, universitățile nu mai educă tinerii, ci îi îndoctrinează”

Reporter: Deci, un om moare în timp ce era arestat. De ce nu este lăsată Justiția să își facă datoria în cazul George Floyd și, în schimb, este inflamată strada?
Cristian Terheș: Democrații, presa și formatorii de opinie care instigă la proteste și, implicit, distrugeri, nu sunt interesați să se facă dreptate în cazul Floyd, ci se folosesc de acest caz pentru a promova agenda globalistă de distrugere a legii și ordinii dintr-un stat.

Reporter: Credeți că acest evenimente ar putea să creeze efecte politice, nefavorabile lui Trump sau favorabile adversarului Joe Biden?
Cristian Terheș: Dat fiind că, de la începerea protestelor, vânzarea de arme și muniție către civili a crescut în SUA cu peste 80%, ceea ce înseamnă că oamenii nu se simt în siguranță, este posibil ca aceste proteste, din cauza radicalismului lor, să ducă destui de mulți alegători „de centru” spre Trump, mai degrabă decât spre „adormitul” Joe Biden.

Reporter: Au zis niște științifici de curând, că virusul Noul Corona e făcut în laborator. Ce se spune la dvs, în America, despre laboratorul unde e făcut „ANTIFA”? Sau măcar de leagănul de activiști „rezist”?
Cristian Terheș: ANTIFA și alte asemenea organizații paramilitare, specializate în gherila urbană, sunt finanțate de Soros și alții, cu scopul de a distruge ordinea de drept și impunerea unui sistem în care nu legea, ci anarhia să conducă. Un rol fundamental aici îl au și universitățile, care de zeci de ani nu mai educă tinerii, ci îi îndoctrinează ideologic.
În viziunea acestei ideologii neo-marxiste, oamenii nu mai sunt egali, cu drepturi și libertăți inalienabile, ca urmare a faptului că sunt toți creați de Dumnezeu, ci oamenii sunt văzuți ca “elemente” cărora li se pun etichete sau caracteristici, ca apoi să fie judecați în grup, în funcție de aceste etichete.
De aceea, vedeți în reacțiile publice ale activiștilor ideologici că etichetează pe unul sau altul ca fiind rasist, sexist, homofob, fără a aduce însă argumente dacă e corect sau nu ceea ce a spus respectivul. Genul acesta de propagandă s-a văzut și în România ultimilor ani, când oricine vorbea despre abuzurile din Justiție, era etichetat ca fiind de partea corupților.

„ANTIFA a fost și în Piața Victoriei, pe 10 august”

Reporter: ANTIFA are o misiune grea în Piață cu unul ca Trump. După proteste, Robert De Niro și Arnold Schwarzenegger or să facă și-un film? Cu super-eroi care salvează super-planeta? Și Greta, consilier pe floră și faună.
Cristian Terheș: Dincolo de filme si ficțiune, realitatea este că ANTIFA a fost și în Piața Victoriei (București – n.n.) pe 10 august 2018, unde a folosit aceleași tactici ca în SUA: de exemplu, au fost folosite persoane inocente din Piață pe post de scuturi umane.

Reporter: Ce înseamnă declararea ANTIFA ca „grup terorist domestic”? Vor fi investigate finanțările grupului la sursă?
Cristian Terheș: Să vedem ce va cuprinde Actul respectiv.

„Propagandiștii din presă și societatea «în civil»”

Reporter: În România, CTP-ii tocmai i-au înjurat pe unii la un videochat DIGI Tv că de ce nu respectă regulile anti-Coronavirus în Piața Victoriei. La New York se stă mai bine cu distanța fizică între protestatari?
Cristian Terheș: Toți propagandiștii din presă și societatea „în civil”, care până mai ieri justificau măsurile abuzive ale guvernului mafiot liberal Orban de a-i ține pe români în case, acum laudă și aplaudă protestele din SUA- unde nimeni nu mai respectă “distanțarea socială”, promovată tot de ei. Asta dovedeste, încă o dată, dublul-standard al acestor activiști ce se folosesc de minciună pentru a manipula opinia publică.

Reporter: Înțeleg că vor unii din partida doamnei Pelosi (Nancy-n.n., Partidul Democrat american) să reducă finanțarea polițiștilor americani. Probabil au dreptate: va fi mai ecologic ca ăia să patruleze înarmați cu praștii, călare pe biciclete, prin Bronx.
Cristian Terheș: Oricine se va uita cu atenție, va observa că aceste proteste au loc în orașe care au de ani de zile conducere de la Partidul Democrat. Poliția, care e diferită de „sheriff” sau alte agenții statale de aplicare a legii din SUA, aparține de orașul în care își desfășoară activitatea, prin urmare dacă cineva din administrație e responsabil de abuzurile poliției, ar fi chiar cei din conducerea orașului și nu președintele Trump, care nu are nicio jurisdicție asupra poliției.
Aceasta este situația și în orașul Minneapolis, care e condus de Democrați și sub comanda căruia se află și polițistul care l-a omorât pe Floyd. Pentru cei spălați pe creiere, însă, faptele și adevărul nu mai contează. Aceasta nu se întâmplă doar în SUA, ci s-a văzut și în România. Aduceți-vă aminte că în Piața Victoriei au ieșit oameni să protesteze pentru că s-a dat o lege pentru amnistie și grațiere, lucru care nu s-a întâmplat.

„Ordinul executiv al lui Trump contra Facebook și Twitter produce efecte juridice numai în SUA”

Reporter: A zis Trump că dă un ordin executiv pentru eliminarea cenzurii în social-media: pe Facebook sau Google, o fătucă de șapte clase la bază poate azi să interzică un tom științific. Pentru Colonia România va fi ceva schimbat?
Cristian Terheș: Ordinul executiv al lui Trump contra Facebook, Twitter si alti giganți social- media produce efecte juridice numai în SUA. Trump este un Președinte care iubește America și pe americani. S-a văzut că trădătorii liberali din fruntea României sunt bucuroși să poată pune botnița celor care scriu liber pe Internet.

Reporter: „Să mai vedem”, a zis orbul din Brăila. Deci, Klaus Iohannis a fost la Donald Trump de două ori, până și „activiștii” din Divizia Presă au început să-l critice anul ăsta. Credeți că Marele Mut este acum căzut în dizgrație la Bruxelles?
Cristian Terheș: Știți cum e? Slugile nu sunt în grația sau dizgrația stăpânilor. Slugile sunt bune atâta vreme cât sunt de folos, după care sunt aruncate la gunoi și înlocuite. Același lucru e valabil si pentru Iohannis, Orban și alții din mafia PNL. Aceștia se comportă asemeni fanarioților care au vândut țara și îi subjugau pe oameni pentru a fi pe placul sultanului: ca să-i mai țină „la post” în Țările Române.

„Așa mi-au zis: când n-a participat ambasadorul Maior la discuții, Trump și Iohannis s-au referit și la Joe Biden în România”

Reporter: Ca american. Dați-ne ceva în exclusivitate de la vizita lui Iohnnis în SUA.
Cristian Terheș: Conservatori din Congres mi-au spus că, în timpul întâlnirii dintre Iohannis și Trump din 2019 de la Washington, a fost un moment în care Maior (George-Cristian, fost director SRI, ambasador în SUA – n.n.) nu a participat la o parte din discuții. Aceștia mi-au spus că se vorbește de faptul că cei doi s-au referit atunci la afacerile necurate ale lui Biden din România.
Eu nu știu ce au vorbit cei doi, dar am văzut cu toții că Rudy Giuliani, avocatul lui Trump, spusese în acea perioadă că vor ieși informații publice despre afacerile murdare ale lui Biden în Ucraina și România. Din Ucraina au ieșit!

Reporter: Dacă aveți un mesaj pentru români. Neapărat optimist.
Cristian Terheș: Este important pentru fiecare român să conștientizeze că nu un străin sau un stat străin va face România mai bună și mai prosperă, ci doar noi o putem face. Fiecare stat se preocupă, în primul rând, de bunăstarea propriilor cetățeni. Dacă mai… rămâne loc, ajută și pe alții. E timpul să punem cu toții România pe primul loc. Asta e ceea ce eu și PNȚCD, cu sprijinul românilor, vom face pentru a repune România la locul pe care-l merită în Uniunea Europeană.

sursa: cristoiublog.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *