Interzicerea cumulului pensiei cu salariul ar putea fi aprobată de Guvern săptămâna viitoare, după o tărăgănare de aproape 3 luni
Premierul Florin Cîțu susține că legea prin care se intezice cumulul pensiei cu salariul va fi aprobată de Guvern săptămâna viitoare. Cîțu afirmă că din ce știe „nu s-a modificat nimic față de varianta pe care am văzut-o”. Aprobarea legii a fost tărăgănată în așa fel încât au scăzut șansele pentru adoptarea ei de către Parlament în actuala sesiune parlamentară, care se încheie la finalul lunii iunie. Astfel, persoane cu funcții înalte pot primi în continuare și pensii speciale, și salarii de la stat, în același timp. Legea mai prevede creșterea opțională a vârstei de pensionare la 70 de ani.
În aceste condiții, legea ar urma să fie adoptată cel mai devreme în sesiunea parlamentară din toamnă. Până atunci, persoane precum Irina Alexe, fostă polițistă, actual secretar de stat la Ministerul de Interne, sau Silviu Gabriel Barbu, șeful Corpului de Control al prim-ministrului, vor primi și salarii de la stat, și pensii speciale.
Reamintim că ambii primesc pensii speciale. Irina Alexe s-a pensionat în 2016, la 42 de ani, și primește o pensie de 14.000 lei, iar Silviu Gabriel Barbu s-a pensionat la sfârșitul anului trecut din funcția de judecător, la 50 ani, fiind numit imediat în postul de la Guvern.
La mijlocul lunii martie, ministrul muncii Raluca Turcan spunea că proiectul de lege va fi aprobat în următoarea săptămână de Guvern și trimis în Parlament. Între timp au trecut aproape 3 luni și tot nu a fost trimis în Parlament.
Proiectul de lege prevede că persoanele care încasează pensie și salariu la stat vor avea termen de 30 de zile de la aprobarea legii de a opta între cele două forme de venit. În acest moment sunt 35.000 de persoane care cumulează pensia cu salariul de la stat. De asemenea, prevede că pensionarii pot opta să se reangajeze până la vârsta de 70 de ani.
Însă există și câteva excepţii. Persoanele care sunt alese în funcţii publice sau cele care au durata mandatului definită de Constituţie sunt exceptate. În plus, sunt exceptate persoanele care încasează în momentul de faţă venituri sub formă de drepturi de autor şi drepturi conexe în baza legii drepturilor de autor, personalul didactic plătit cu ora, pensionarii încadraţi în cadrul III de invaliditate, asistenţii maternali, asistenţii personali şi îngrijitorii la domiciliu sau membrii Academiei Române.