Investiții importante derulate de primarul Comunei Letca, Dorel Man
Unul dintre cei mai performanți primar de pe Valea Someșului, economistul Man Dorel-Liviu, primarul Comunei Letca, continuă să facă investiții importante și în anul 2025.
Primăria Comunei Letca a reușit să demareze în acest an investiții de peste 3,2 milioane de euro, adică 16,4 milioane de lei. În prezent se lucrează la trei mari investiții.

Cel mai important proiect este cel de asfaltare a drumului Purcăreț – Vălișoara – Cozla, legătură cu județul Maramureș. Lucrările sunt în plină desfășurare și se apropie de finalizare. Stadiul lucrărilor au ajuns la un procent de 84% executat. Proiectul este finanțat prin Programul „Anghel Saligny” și are o valoare de 12 milioane de lei, adică 2,4 milioane de euro.
Se lucrează la reabilitarea școlii din Letca

Un alt șantier pe care se lucrează este reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 1 Letca. Primarul Dorel Man a câștigat finanțarea de la Ministerul Mediului, iar valoarea lucrărilor este de 2,8 milioane de lei. Școala va fi reabilitată integral, de la acoperiș, instalații schimbate, zugrăveli noi, izolare termică exterioară, etc.
Prin PNRR, cu 120.000 de euro, se va achiziționa mobilier școlar modern, astfel încât elevii din comună să învețe în cele mai bune și optime condiții.
Toți copii din comuna Letca primesc o masă caldă

Primarul Dorel Liviu Man a făcut demersurile necesare și a obținut finanțare de la Guvernul României pentru a derula pe raza comunei Programul „O masă caldă în școli”. Anul școlar 2025-2026 este al treilea an consecutiv în care cei aproximativ 100 de preșcolari și elevi din comuna Letca, beneficiază de o masă caldă.
Copiii prezenți la cursuri primesc un pachet alimentar. Proiectul ajută la reducerea abandonului şcolar.
Nicio investiție câștigată de Primăria Comunei Letca nu este afectată de măsurile luate de Guvernul României.
























