Ioana Mihăilă, ministrul USR al Sănătății a spus într-un interviu că se discută despre a treia doză de vaccin
Statul va începe distribuția bonurilor de masă pentru cei care vor să se vaccineze după rectificarea bugetară. Măsura va fi în vigoare sigur pe parcursul anului 2021.
Medicii de familie vor primi finanțare pentru a comunica mai eficient cu pacienții ca să-i convingă să se vaccineze, iar școala va începe offline și varianta online va exista doar în condiții extreme. Acestea sunt câteva teme pe care ministrul Sănătății le punctează în discuția cu cititorii Radio Europa Liberă.
„Dacă este să vorbim de utilizarea rezonabilă a resurselor, orice cost pe care statul român îl acoperă pentru a vaccina o persoană este mult, mult mai mic decât costul pe care statul l-ar plăti dacă acea persoană se îmbolnăvește și intră în spital sau dacă moare”, Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății.
Ideile principale din interviu:
- Despre acordarea bonurilor de masă pentru vaccinare: Nu se vor acorda și în 2022 sau 2023.
- Despre vaccinarea în mediul rural: Medicul de familie finanțează suplimentar vaccinarea la domiciliu.
- Despre a treia doză de vaccin: Este în discuție, și se referă mai ales la a treia doză de vaccin pentru persoanele vulnerabile, bolnavii cronici și persoanele vârstnice.
- Despre începerea școlilor: Învățământul față în față este o prioritate. Închiderea școlilor în caz de agravare a pandemiei va fi folosită în ultimă instanță și nu ca măsură singulară.
- Despre concediile medicale: Vor putea fi controlate mai bine.