Jandarmii sălăjeni împreună cu AJVPS Sălaj au prins un bărbat care pescuia ilegal pe Someș

La sfârșitul săptămânii trecute, pentru prevenirea și combaterea faptelorantisociale la regimul piscicol, jandarmii sălăjeni, împreună cu reprezentanții A.J.V.P.S. Sălaj, au desfășurat mai multe controale pe cursul râului Someș.

Sâmbătă, 16.01.a.c., în jurul orei 17.00, un bărbat de 32 de ani a fost depistat,în apropierea localității Ciocmani, în timp ce pescuia prin metoda interzisă numită„greblare”. În cauză, jandarmii au întocmit de acte de sesizare sub aspectul săvârşiriiinfracţiunii prevăzute de art. 64, lit. „j”, din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şiacvacultura, respectiv „pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alteunelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”.

Uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea depeşte găsită a fost eliberată în habitatul natural. Actele de sesizare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jiboupentru continuarea cercetărilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *