Jibou: Proiect european de 12 mil. lei pentru modernizarea iluminatului public

Primăria Orașului Jibou, condusă de ing. Dan Ghiurco a câştigat un proiect european de peste 12 mil. lei (2,5 mil. euro), din care sprijinul financiar nerambursarbil din Fondul European de Devoltare Regională (FEDR) este de 10,1 mil. lei (2 mil. euro), pentru modernizarea iluminatului public din oraşul Jibou şi din satele aparţinătoare.

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 – Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizeării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea C – Iluminat public. Perioada de implementare a proiectului este de 70 luni, până la data 30 noiembrie 2022.

Concret, după de sub mandatul lui Dan Ghiurco s-au atras sume record de peste 1650 miliarde lei vechi, bani cu care s-au modernizat și reabilitat infrastructura rutieră, unitățile de învățământ, sală de sport, bazin de înot, rețele de apă și canalizare, WIFI gratuit. Acum Jiboul va beneficia și de iluminat public modern pe LED în tot orașul, dar și în satele aparținătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *