Licitația pentru un lot al Autostrăzii Transilvania, „la un pas” de anulare
Licitația pentru lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania ar putea fi anulată, atrag atenția mai mulți politicieni din partidul de opoziție USR.
După ce în primăvara acestui an, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a reziliat contractul pentru secţiunea Chiribiş – Biharia a Autostrăzii Transilvania, licitația pentru lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș ar putea fi anulată la rândul ei. Avertismentul vine din partea unui consilier județean USR din Sălaj:
„După autostrada sălăjeană, incompetența guvernului lovește și autostrada din Bihor. Sălajul pierde din nou șansa de a avea o autostradă care să lege județul nostru de granița de vest a României.
După ce săptămânile trecute incompetența actualei conduceri a dus la oprirea temporară a șantierului autostrăzii sălăjene, acum Grindeanu anulează încă o licitație pe A3 – 26km de autostradă între Suplacu de Barcău și Chiribiș”, a transmis consilierul județean USR PLUS Nicolae Olar.
Drulă: „Este al doilea tronson blocat de Grindeanu pe A3”
În urmă cu câteva zile, președintele USR Cătălin Drulă a lansat la adresa ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, acuzația că s-ar pregăti să anuleze licitația pentru un nou lot al Autostrăzii Transilvania. făcând referire la tronsonul de 26 de kilometri de autostradă între Suplacu de Barcău și Chiribiș.
„Este al doilea tronson blocat de Sorin Grindeanu pe autostrada A3, după ce în primăvară reziliase și lotul vecin Chiribiș – Biharia și pe care nu a fost în stare să îl reliciteze nici până azi”, susține liderul USR, fost ministru al Transporturilor.
„La aproape 20 de ani de la startul lucrărilor de către Bechtel, contorizăm a patra reziliere sau anulare de licitație pe sectorul Suplacu de Barcău – Chiribiș, cel mai probabil o situație unică la nivel mondial. Anul trecut, în mandatul meu, a fost anunțat câștigătorul acestei licitații, iar în februarie 2022 s-au finalizat contestațiile. Ar fi trebuit să fie desemnat câștigătorul final și să se semneze contractul. Însă un asemenea scenariu a fost de neimaginat pentru Sorin Grindeanu”, susține Drulă.
„Proiectul a fost abandonat în 2013 de PSD – Dan Șova la un stadiu de finalizare de 50%. De atunci, scheletele de fier-beton nefinalizate au rămas o mărturie vie a incompetenței și nepăsării PSD. Tot aici zace nefolosit și vestitul viaduct de 1,8km de la Suplacu de Barcău peste lacul de acumulare cu același nume, un ”muzeu” în aer liber ce a costat zeci de milioane de euro”, spune președintele USR.
Suplacu de Barcău – Chiribiș, tronsonul abandonat de Bechtel
Licitația pentru acest tronson a fost lansată încă din 2019, iar în martie 2021 au fost depuse patru oferte, după care a urmat o perioadă de contestații. Obiectul contractului constă în proiectarea și execuția lucrărilor pentru 26,35 km de autostradă.
Valoarea estimată a contractului este de 503.687.042,75 lei fără TVA, iar durata contractului este de 24 de luni, din care 6 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor.
Obiectul contractului prevede construirea mai multor lucrări de artă, dintre care 3 viaducte, 8 pasaje și 8 poduri, inclusiv un pod de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1.650 m – Pod peste lac de acumulare la km 6+655.60, acel viaduct început, dar nefinalizat de către Bechtel.