Liderul sindical Laurențiu Ghiuruțan: „Vin vremuri care vor distruge vieți, familii și destine”
Nu suntem noi cei din Cartel-Alfa „cavalerii apocalipsei” dar trebuie sa avertizam unde se va ajunge prin tolerarea unor sabotori a unor slugi penibile în guvernul României. Încă de la semi lovitura de palat din toamna lui 2019 am avertizat că aici se va ajunge cu un guvern de slugi așa zis de dreapta.
Din 2019 pentru cei 17 milioane de români, care am mai rămas în tara guvernele care s-au succedat nu au luat nici măcar o măsură care sa le îmbunătățească nivelul de trai, toate măsurile fiind pentru speculanții din energie pentru corporații și multinaționale, nivelul de trai al românilor degradandu-se sistematic zilnic.
De la jaful din energie care închide zilnic capacități de producție aducând în pragul disperării zeci de mii de români, la tâlhărirea ultimelor bucăți de pâine românească, sunt câteva exemple a ceea ce înseamnă guvernarea de dreapta. S-a depășit linia roșie și nu mai putem sta în case, începând cu 17;octombrie de la Zalău și Botoșani Cartel-Alfa da startul mișcărilor de protest și a caravanelor care vor străbate Romania urmând că pe 20 Octombrie sa ne întâlnim la guvern la un mega miting cu peste 50000 de oameni.
Va invit pe toți sindicaliști și nu numai pe 17 octombrie incepand cu ora 9 să ieșim în fața prefecturii pentru a cere oprirea jafului din energie și stoparea distrugerii României. Nu puteți sta pasivi să ajungeți în situația de a fi scoși din case de dobânzile nesimțite practicate de aceste bănci străine care ne jegmanesc de 23 de ani.S-au depășit orice
limite de suportabilitate.
Liderul Cartel Alfa Sălaj, Laurențiu Ghiuruțan
Programul mitingurilor la care participă membrii caravanei Zalău este următorul:
Miting: Zalău, 17 octombrie 2022, între orele 9.00-10.00.
Miting: Deva, între orele 14.00 – 15.00
Miting: Târgu Jiu, 18 octombrie 2022, între orele 10.00- 11.00.
Miting: Râmnicu Vâlcea, între orele 15.00-16.00.
Miting: Slatina, 19 octombrie 2022, orele 12.00-13.00.
Miting: București, 20 octombrie 2022, cât este nevoie.