Liga a III-a | SCM Zalău a câștigat cu greu meciul contra Diosig Bihardiószeg

SCM Zalău a câștigat cu greu meciul contra nou-promovata ACS Diosig Bihardiószeg, echipă din județul Bihor. Echipa zălăuană a încasat un gol încă din debutul partidei, golul fiind marcat de Carlos Covaciu în minutul 5, cu un eurogol de la mijlocul terenului.

SCM Zalău a reacționat bine, a controalat jocul prin posesie. Cosmin Meşter a luat o acţiune pe cont propriu, a driblat mai mulţi adversari și a finalizat cu un gol frumos de la vreo 20 de metri. Așa a egalat Zalăul în minutul 20, iar la pauză s-a intrat la egalitate.

În minutul 85, în urma unei faze fixe, SCM Zalău a marcat golul victoriei, după o centrare în careu, fundaşul Dejan Uzelac a recentrat în zona careului mic de unde Alexandru Negrean a înscris.

Cu această victorie, SCM Zalău are 9 puncte, fiind la egalitate cu CSM Sighetu Marmaţiei şi CSM Olimpia Satu Mare. Lider rămâne Minaur Baia Mare, cu 12 puncte.

În etapa următoare SCM Zalău va primi vizita echipei Viitorul Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *