Majoritate PNL – UDMR în Consiliul Judeţean Sălaj

Proiectele președintelui ales al Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, vor fi sprijinite de o majoritate PNL – UDMR.

Echipele de negociere ale PNL și UDMR au stabilit astăzi, 10 octombrie 2020, formarea unei majorități la nivelul Consiliului Județean Sălaj pentru a sprijini proiectele de dezvoltare pentru Sălaj.

Întâlnirile dintre reprezentanții celor două formațiuni vor continua și în perioada următoare, urmând a fi purtate discuții punctuale și pentru unitățile administrativ teritoriale unde pot fi creionate majorități în urma unui parteneriat PNL – UDMR.

De asemenea, după definitivarea negocierilor cu UDMR, liderii PNL Sălaj vor avea întâlniri și cu consilierii județeni ai USR – PLUS, partenerii PNL Sălaj din campania pentru alegerile locale, pentru a crea o majoritate cât mai solidă care să sprijine proiectele necesare pentru Sălaj și pentru sălăjeni.


Este o decizie la care foarte mulți se așteptau, dat fiind faptul că în negocierile dintre partide PNL are un atuu aflându-se la Guvernare. Chiar dacă în că nu se cunosc numele celor doi vicepreședinți, cel puțin pe unul dintre ei îl știm – este Szilagyi Robert președinte executiv UDMR Sălaj). Celălalt nume care va ocupa funcția de vicepreședin al Consiliului Județean Sălaj se lasă așteptat.

Cei 10 consilieri județeni ai PSD vor rămâne în opoziție pentru următorii 4 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *