”Mărțișoare muzicale”, un inedit spectacol muzical-coregrafic
Primăria Municipiului Zalău prin Casa Municipală de Cultură Zalău organizează, miercuri, 2 martie 2022 un inedit spectacol muzical-coregrafic, ”Mărțișoare muzicale”. Evenimentul va avea loc în Sala de spectacole din Clădirea Transilvaniei începând cu ora 18.00.
Pe scenă vor urca Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist ”Porolissum”, Ansamblul Folcloric ”Columna”, Grupul Vocal ”Zestrea”, alături de soliștii vocali Matei Onica, David Căciunaș, Denisa Cristea, Alice Ghile, Patricia Martin și Iulia Sârbu.
Conducerea muzicală este asigurată de dirijor proferor Ionuț Dârjan în timp ce coregrafia este semnată de Gabriela Hossu. Manager al spectacolului este Rodica Pop Seling, iar Daria-Maria Pășcuță va prezenta spectacolul.
Spectacolul se va desfășura cu respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare.
Intrarea este liberă.