Medicul Jidveianu a „scăpat” de arestul preventiv și a fost plasat sub control judiciar 60 de zile
După ce miercuri, 14 decembrie, procurorii PT Sălaj împreună cu polițiștii de la DGA Sălaj, au efectuat percheziții la Spitalul Județean de Urgență Zalău, au decis reținerea, pentru 24 de ore, a doi medici chirurgi pediatri – Așchilean Ioan și Horia Jidveianu, care ulterior au fost plasați în Arestul Preventiv al IPJ Sălaj pentru 24 de ore.
În cursul zilei de azi, procurorii PT Sălaj au dispus arestarea preventivă a medicului Jidveianu Horia, cercetat pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată (15 acte materiale). Procurorii susțin că Jidveianu a luat mită de peste 8.000 lei.
Cel de-al doilea medic reținut pentru luare de mită în formă continuată, dr Așchilean Ioan, care a luat de la pacienți peste 1400 lei (6 acte materiale), a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Chirurgul Jidveianu Horia a fost dus de procurori în fața Tribunalului Sălaj, iar magistrații au respins propunerea de arestare preventivă și l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Tip solutie: respinge cererea
Solutia pe scurt: În baza art. 227 alin.1 rap. la art. 223 alin.2 C.p.p. respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj formulată în dosarul de urmărire penală nr. 114/P/2022 privind arestarea preventivă a inculpatului J. N.-H.(…), cercetat sub aspectul comiterii infrac?iunii de luare de mită, prev. ?i ped. de art.289 alin.1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. În baza art. 227 alin.2 raportat la art.202 alin.1, 3 şi 4 lit. b) şi art. 211 alin.1, art. 2151 alin.1 C.p.p., dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul J. N.-H. pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 15.12.2022 până la data de 12.02.2023 inclusiv. În baza art. 215 alin. 1 C.p.p., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la organul judiciar în faţa căruia se află cauza ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar ce a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 lit. a şi d C.p.p., pe timpul controlului judiciar inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar ce a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza; b) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect, pe nici o cale, cu martorii audia?i sau care vor fi audia?i în dosarul nr. 114/P/2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. În baza art. 215 alin. 3 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 al. 4 C.p.p. încredinţează supravegherea inculpatului J. N.-H. Biroului de supravegheri judiciare din cadrul IPJ Sălaj. În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Constată că inculpatul beneficiază de aprărător ales. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15.12.2022, ora 16.05, în prezenţa inculpatului.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 42/2022 15.12.2022