Mesajul conducerii IPJ Sălaj, după moartea polițistului Alin Unguraș
„Colegul nostru, Alin Unguraș, a trăit o viață scurtă, pe care a închinat-o muncii de poliție.
El ne părăsește acum când mai avea atâtea să ofere familiei sale și nouă tuturor, colegilor. Lasă, prin plecarea lui dintre noi, un gol greu de umplut în instituția noastră, dar și în sufletele și inimile celor care l-am iubit și prețuit.
Îi vom purta, mulți ani de-acum înainte, o amintire vie și luminoasă, amintirea unui om bun și cald, a unui prieten loial și coleg devotat.
Dumnezeu să-l odihnească și să-l aibă în paza Sa! Drum lin, dragul nostru coleg!”, a transmis conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
Ieri, 9 august, în jurul orelor 17.15 pe pășunea Berindei din loc Stâna, mun. Zalău, agentul de poliție Unguraș Alin din cadrul Poliției Municipiului Zalău, aflat în timpul liber, a condus în afara drumului public, ATV-ul înregistrat cu nr 1569 la Primăria Zalău, aflându-se ca ocupant și numitul P. Alain de 6 ani, iar la un moment dat mobilul de teren s-a răsturnat. În urma rănilor suferite, la orele 18:09 la fața locului a fost declarat decesul polițistului Unguraș Alin, chiar dacă echipajul medical a efectuat manevrele de resuscitare.
Ceremonia de înmormântare va avea loc miercuri, 12 august, de la ora 13.30, la Biserica Ortodoxă Nouă din cartierul Ortelec.